Salvaţi…

Între episoadele memorabile ale recentelor alegeri locale s-ar înscrie şi rezultatele bune (însă nu atât de bune pe cât şi le-ar fi dorit) înregistrate în capitala ţării de Uniunea Salvaţi Bucureştiul. Fără îndoială, capitala poate reprezenta oricând un reper din perspectiva orientărilor şi atitudinilor politice actuale – evaluând-o şi chiar ca un mare conglomerat de persoane între care nu puţine sunt cele bine instruite şi, foarte important, dintre cele mai bine plătite. Din nefericire, dincolo de orientări, atitudinea ce a ieşit în evidenţă a fost absenţa (printre cele mai mari din ţară). S-ar părea că absenţii îşi vor fi spus că n-au ce alege din ceea ce li s-a oferit. Dar, iertată-mi fie comparaţia, asta ar însemna că, înaintea unui prânz, cei ai unei familii, supăraţi pe borşul de barabule, ciorba de vită şi supa de dovleac, aleg cu îndârjire să facă foamea, „demni” şi cu maţele chiorăindu-le… Iată însă că unii, ferindu-se de cele două partide „mari”, au mers cu al treilea, nou şi aparent mai puţin politic (nu vă uitaţi că alde Ponta l-a evaluat a fi de „extremă stângă”; ăsta-i tocmai semn că se teme de curent; nu vă uitaţi că, anterior, până şi Predoiu s-ar fi dat la mâna lui; ăsta-i semn de neputinţă circumstanţială, în speranţa unor prieteşuguri cu eventual folos ulterior), promiţând frumos salvarea locului. Aşadar, dacă unii, nu tocmai puţini în ecuaţie, au mizat pe o astfel de salvare (tălmăcită în câteva vorbe, ar fi tocmai politica jună şi aproximativă a unei administraţii locale vs. politicianismului încremenit spre a înregimenta administraţia), s-ar putea spune că ei vor fi fost cei care au înţeles că doi mamuţi cu istorii genetice complexe şi pestriţe nu-s de preferat. Pe de altă parte, mă tem că „salvatorii” nu vor avea lungă viaţă politică; însă, pe moment, categoric, subliniază avertismentul: reformarea, limpezirea clasei politice „vechi” este foarte necesară!