Lucrările la patru noi blocuri de locuinţe finanţate din fonduri guvernamentale prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) vor începe în perioada următoare, anunţă Ion Lungu, şeful administraţiei din municipiul Suceava. El spune că a primit confirmarea că licitaţia pentru desemnarea constructorului a fost deja ţinută, iar numele firmei câştigătoare va fi cunoscut zilele acestea, întrucât totul este gestionat la nivel de ANL. Primăriei Suceava i-a revenit sarcina asigurării utilităţilor, deja îndeplinită.
„Este o veste bună pentru tinerii în vârstă de până la 35 de ani, cea că a fost adjudecată licitaţia la ANL. Am fost sunat de directorul general al ANL, iar pe cei care aşteptă o locuinţă îi informăm că, în perioada următoare, va fi dat ordinul de începere a lucrărilor” a precizat primarul.
Conform lui Ion Lungu, proiectul prevede construirea a 80 de unităţi de locuit, în preajma Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, în apropierea de Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Unul dintre blocuri va fi destinat tinerilor medici care lucrează sau care vor veni să activeze în unitatea spitalicească. În zona la care facem referire, în cartierul Obcini, Primăria are încă 80 de apartamente şi garsoniere. Recepţia a fost făcută la finele anului 2009, beneficiarii mutându-se în casă nouă în anul următor. În acelaşi perimetru au fost amenajate 40 de unităţi de locuit pentru chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate, o parte dintre acestea având destinaţia de locuinţe sociale.


























Comentarii