La Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni

Expoziţia de pictură „Consens”

Grupul artistic independent „Domino” deschide vineri, 20 mai a.c., de la ora 14, la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni, expoziţia de pictură cu genericul „Consens”.

Expoziţia, care etalează o selecţie din lucrările realizate de membrii fondatori ai grupării artistice sucevene (pictorii Iosif Csukat, Iulian Dziubinski şi Tiberiu Cosovan) în cadrul atelierelor de weekend desfăşurate în mai multe localităţi ale judeţului Suceava, este cea de-a doua manifestare publică în care „Domino” „joacă” în deplasare.

După expoziţia „Anotimpuri”, care a fost prezentată în luna noiembrie 2015 pe simezele Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului, grupul „Domino”, constituit în vara anului 2014, pe criterii de prietenie şi compatibilitate între membrii fondatori, cu scopul de a reabilita pictura plein air şi trăirea momentelor de emoţie artistică autentică în mijlocul naturii, se prezintă acum la Fălticeni, „Mica Florenţă a României”, aşa cum este supranumit oraşul care găzduieşte, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, cea mai mare colecţie de autor din ţară.

La evenimentul de la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”, alături de membrii grupului artistic independent „Domino”, vor participa membrii cenaclului literar „Eugen Lovinescu”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI