Festivalul literar internaţional româno-german „Lectora”, a IV-a ediţie, debutează astăzi la Suceava şi se va desfăşura pe parcursul a trei zile, la Muzeul de Istorie, Universitatea „Ştefan cel Mare” şi Centrul de arhitectură şi cultură „Uzina de Apă”. Organizatorii Festivalului „Lectora” sunt Muzeul Bucovinei, Forumul Cultural German, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Suceava. Şeful Serviciului Relaţii Publice şi Evenimente Muzeale de la Muzeul Bucovinei, George Ostafi, a precizat că, pe parcursul manifestării, „tinerii creatori vor intra în contact cu scriitori importanţi, atât din ţară, cât şi din străinătate, şi se vor cunoaşte între ei participând la numeroasele sesiuni de lectură şi la workshopuri dedicate compunerilor originale”. El a mai spus că proiectul „susţine scena literară locală şi întăreşte interesul tinerilor faţă de limba germană şi faţă de cultură în Bucovina”.
Deschiderea festivalului va fi astăzi de la ora 16, la Muzeul de Istorie, programul zilei continuând cu lansarea volumului „Iluizia”, în limba română, şi „Iluisia”, varianta în limba engleză, de Doru Mihai Mateiciuc, care va fi prezentat de prof. univ. Constantin Dram şi prof. univ. dr. Florin Cîntic. Programul zilei de astăzi include un recital de poezie al invitatului Robert Elekes şi al membrilor Uniunii Scriitorilor din România şi ai Societăţii Scriitorilor Bucovineni – Carmen Veronica Steiciuc, Alexandru Ovidiu Vintilă, Liviu Dorin Clement, Mihaela Grădinaru, Viorica Petrovici, Vasile Tudor, acompaniamentul fiind asigurat de „Friedrich Schwartz” Band.





























Comentarii