Destul de dificil de spus, după ce luminile finalei Eurovision 2016 s-au stins, ce şansă ar fi avut – pe scena de la Stockholm şi, mai ales, în urechile şi minţile tuturor celor care aveau a asculta, a acorda voturi şi puncte – „Moment of silence” al lui Ovidiu Anton. O vor spune, desigur, într-un fel sau altul, specialiştii – totodată cei în muzică, spectacole, istorie şi politică internaţională. Oricum vor veni opiniile, este însă limpede de înţeles că nu vor putea fi detaşate de realitatea că în urma unui duel, „arbitrat” de Australia, între Rusia şi Ucraina (sau dintre juriile naţionale şi televoting), câştigătoare a ediţiei a devenit Ucraina, cu piesa „1944”, interpretată de Jamala. O piesă al cărei text o transmite în mod direct, dintre poveştile sumbre ale Crimeei, pe una mai puţin ştiută, a tătarilor deportaţi de sovietici în Siberia, în 1944, dar, implicit, şi pe cea recentă, a Crimeei anexate de Federaţia Rusă, în paguba Ucrainei (2014).
…Dacă România (prin Societatea Română de Televiziune – TVR, televiziunea de stat/ publică) şi-ar fi plătit datoriile acumulate preţ de aproape un deceniu la EBU/ Eurovision, oricare i-ar fi fost locul în semifinale/ finală (iată, R. Moldova, ajunsă la Stockhom, nu s-a numărat printre finaliste), ar fi putut transmite Europei şi lumii (spre care Eurovision se deschide din ce în ce mai mult) o poveste (inclusiv evocând tragedia de la clubul Colectiv) dintre poveştile sale: …„They parade, laughing at us as we fade” (Ei defilează, râzându-ne-n nas că dispărem)! Aşadar, în loc de un moment de reculegere, am avut parte doar de încă un vinovat moment de tăcere…
Comentarii