Cercetările efectuate de lucrătorii Poliţiei Vicovu de Sus, privind săvârşirea unei infracţiuni înregistrate în zona de competenţă, la începutul acestei luni, au dus la concluzia că ceea ce se credea că este un furt întruneşte de fapt elementele infracţiunii de tâlhărie. Şi s-a reuşit identificarea autorilor faptei comise împotriva unui bărbat de 47 ani, din localitate. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, cei intraţi în colimatorul oamenilor legii au fost un bărbat în vârstă de 39 de ani, un adolescent de 16 ani şi un tânăr ajuns la vârsta majoratului, toţi concetăţeni cu victima, pentru comiterea infracţiunii de „tâlhărie calificată”. Astfel, pe parcursul zilei de miercuri, prin ordonanţă motivată s-a dispus reţinerea celor trei suspecţi pentru o perioadă de 24 de ore, ei fiind introduşi în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată competente în vederea luării faţă de aceştia a unei măsuri preventive privative de libertate.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii