Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a solicitat Ministerului Energiei abrogarea de la 1 iulie a Hotărârii de Guvern prin care a fost instituit calendarul de liberalizare a pieţei gazelor naturale pentru populaţie, a declarat, joi, Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE, în cadrul unei conferinţe organizate de revista Legal Magazin.
El a adăugat că, potrivit calendarului de liberalizare, la 1 iulie se prevede o creştere a preţurilor reglementate de 10%, de la 60 de lei pe MWh la 66 de lei pe MWh. Însă acest lucru ar însemna ca preţul reglementat să devină mai mare decât cel de pe piaţa liberă, care este de circa 63 de lei pe MWh. „Ministerul Energiei solicită o analiză şi un studiu de impact prin care să arătăm că nu există o posibilitate de revenire a unor preţuri foarte mari, în sensul că ar exista un pericol ca în perioada de iarnă să se reîntoarcă preţurile. Existe posibilitatea ca statul să reconsidere conceptul de consumator vulnerabil şi, în cazul în care s-ar întoarce preţurile în sensul creşterii, să aibă grijă de consumatorii vulnerabili, dar doar de aceştia. Aşa cum vedem evoluţia petrolului, de care depinde preţul gazelor, piaţa petrolului rămâne un nivel mic, iar, în următoarea perioadă de nouă luni nu vedem o modificare importantă, dar trebuie să ne gândim că următoarea perioadă de nouă luni este un an gazier. Deci în anul gazier 2016-2017 nu vedem o modificare a preţului”, a continuat Havrileţ.
Pe de altă parte, potrivit unor surse din sector, Guvernul se opune însă liberalizării pieţei gazelor de la 1 iulie întrucât acest lucru ar însemna inclusiv renunţarea la supraimpozitarea veniturilor suplimentare din liberalizare sub incidenţa căreia intră producătorii şi furnizorii de gaze naturale, ceea ce s-ar traduce prin neîncasarea unor venituri la bugetul de stat.
Comentarii