Pentru nereguli de protecţia muncii care au dus la moartea unui angajat

O firmă şi administratorul ei, în judecată pentru ucidere din culpă în formă agravantă

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus marţi trimiterea în judecată a unei societăţi comerciale, a administratorului acesteia şi a unui angajat, pe care îi acuză de moartea unui lucrător al firmei, în timpul unui accident de muncă din urmă cu doi ani.

SC Popvio Trans SRL Negrileasa, Viorel Popa şi Sorin Popa vor răspunde în faţa judecătorilor pentru ucidere din culpă în formă agravantă, iar primii doi şi pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Decizia o reprezintă finalul cercetărilor în cazul unui accident de muncă mortal petrecut de 27 august 2013.

În acea zi, în jurul orei 10, la dispoziţia lui Viorel Popa, victima, S.G., împreună cu inculpatul Popa Sorin, a mers, cu o autoutilitară pe care era montata o macara hidraulică, în pădure, pentru a transporta la sediul societăţii material lemnos, licitat de societate la drum auto. SG urma să conducă autocamionul, iar Viorel Popa să manevreze macaraua pentru încărcarea şi descărcarea materialului lemnos.

Încărcarea s-a derulat fără evenimente, nenorocirea producându-se la sediul firmei, la descărcarea buştenilor, când afară ploua.

Potrivit comunicatului Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, când Popa Sorin a început manevrele, a prins în graifer doi buşteni, a ridicat sarcina şi a început să rotească braţul macaralei spre stânga. Când a ajuns la vreo 90 grade rotire, buştenii uzi au alunecat unul pe lângă altul, iar unul a căzut din graifer. În acelaşi timp, SG a fost lovit în cap şi în piept cu sarcina de buşteni intrată în balans, murind ulterior din cauza traumatismelor.

„Din cercetări a rezultat că unul din buşteni a fost prins în ghearele braţului încărcător în afara centrului de greutate, fapt ce a determinat dezechilibrarea lui în timpul transportului cu macaraua. Accidentul s-a produs din cauza lipsei cunoştinţelor şi experienţei necesare a inculpatului Popa Sorin în manevrarea utilajului, acesta nefiind autorizat ISCIR. La producerea accidentului au concurat multiple încălcări ale legislaţiei pe linie de protecţia muncii de către societatea SC Popvio Trans SRL şi administratorul Popa Viorel”, au transmis procurorii din Gura Humorului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI