M-am bucurat foarte mult când poştaşul mi-a sunat la uşă şi mi-a înmânat un plic voluminos. Când am citit cine este expeditorul, distinsa doamnă Jenica Romanică, profesor de umanioare la Liceul „Ion Luca” din Vatra Dornei, mi-am închipuit că mi-a trimis un nou proiect şi-mi cere părerea dacă doresc să colaborez la realizarea acestuia. Dar n-a fost aşa. Deschid plicul şi… surpriză! O carte!
Citindu-i titlul, mintea m-a dus imediat la Grecia Antică, la Agora. Dar ce legătură are cu Doamna? În Grecia Antică aceasta era piaţa publică din oraşele lor, locul unde se strângea poporul. Abia după ce-am citit cartea şi m-am gândit mult la cele citite, am găsit explicaţia titlului. Superb titlu, cât o metaforă uriaşă!
Doamna Jenica Romanică, la împlinirea unei anumite vârste, şi-a strâns între coperţile unei cărţi creaţiile minţii sale şi le-a adus la cunoştinţa cititorilor, spre judecarea lor. Am înţeles şi semnificaţia fotografiei reprodusă pe cele două coperţi. Ce frumos este acest peisaj de toamnă, din munţi, cu copacii înveşmântaţi în frunze arămii, exact cum este părul Doamnei! Iar copacul de pe prima copertă…
Prozele domniei sale sunt scurte, concise, dar pline de miez. Cuvinte puţine spun multe, într-un mod foarte plăcut, pe înţelesul tuturor. Aş putea spune că Doamna ne prezintă anumite situaţii, personaje şi tablouri din natură exact aşa cum procedează la clasă, străduindu-se să predea lecţia în aşa fel încât fiecare elev să plece acasă cu lecţia învăţată. Este o fire înnăscută de povestitor. Se cunosc rădăcinile sale din Ardeal, care-au făcut să crească pe plaiurile Bucovinei un copac cu coroană bogată şi ramuri viguroase. Frunzele acestuia sunt de culoare albă, la fel cum vor fi şi ghioceii de la tâmplele Doamnei. Vor fi aşa pentru că mersul vieţii este binecunoscut.
Având o bogată experienţă la catedră, în funcţii de conducere, dar şi în cea de părinte, autoarea ne spune şi cum trebuie să fie: „Femeia-profesor e necesar să aibă harul de a motiva, de a încuraja, de a identifica potenţialul de învăţare a elevului în orice situaţie. Să ştie să zâmbească, să fie deschisă şi politicoasă, să dea dovadă de tact şi empatie, să valorizeze corect. Toate acestea le descoperă în faţa colectivităţii. Să-i priveşti pe elevi în ochi, să le descoperi privirile jucăuşe, să-i «studiezi» la prima vedere… Să fie optimistă, să dea siguranţă celor din jur, elevilor săi. Să-i îndrume, să comunice cu ei pentru a le afla speranţele, visele, idealurile. Să-i scoată pe adolescenţi din amorţeală, să le ofere posibilităţi multiple pentru a se forma. Nu e suficientă doar implicarea lor la orele de curs. Ei trebuie să fie îndrumaţi spre cultură, să-şi descopere istoria neamului şi a celor din jur. Să călătorească pentru a descoperi trecutul şi prezentul. Să fie îndrumaţi să cunoască personalităţile ce au devenit modelele unui popor, ale poporului tău special. În devenirea lui, adolescentul să fie sprijinit în a-şi forma concepte religioase, pentru a-şi putea manifesta libertatea gândirii. Să nu uităm că puterea profesorului rezultă dintr-un permanent echilibru între autoritate şi libertate”. („Poate crezi în iubire”, p. 27 şi p.29).
În aceste afirmaţii stă esenţa acestei cărţi. Autoarea vorbeşte din vasta sa experienţă, din zecile de ani în care a muncit cu adolescenţii şi pe care i-a cunoscut în cele mai mici amănunte. Şi tocmai de aceea concluziile sale sunt atât de preţioase pentru cei care, mai ales, îşi încep activitatea la catedră. Aceste rânduri se constituie în adevărate precepte pe care, dacă le analizează bine, un profesor trebuie să şi le însuşească şi să procedeze conform acestora. Afirm cu toată tăria că această carte se poate constitui într-un manual metodic pentru cine vrea cu adevărat să fie un foarte bun profesor. Textele propuse spre lectură îl invită pe cititor să înveţe singur. Autoarea prezintă numai fapte, oameni, situaţii, multe dintre ele de excepţie, dar repet : acestea au fost cunoscute şi trăite de autoare, nu i-au fost povestite de cineva sau au fost inventate.
Nimic nu este ficţiune în această carte, din câte cunosc eu. Sunt toate văzute şi auzite de dânsa. Şi, pe lângă lucrurile foarte serioase prezentate în aceste lecturi, mai strecoară şi câte o întâmplare hazlie, tocmai pentru a descreţi frunţile cititorilor şi a le arăta că viaţa are şi asemenea momente pe care trebuie să le trăim. Aşa este cazul şi cu lectura „O capră, Zâna şi opt găini” (publicată în „Crai nou”, la 11 noiembrie 2015 – n. red.).
Cartea se citeşte foarte uşor. Este adevărat, nu este un roman, dar se poate citi ca un roman. Deşi la prima vedere cele 46 de lecturi scurte îţi par că n-au legătură între ele, realitatea este alta. Acestea se înşiră ca mărgelele pe o aţă, ca firul de lână care se trage din caier şi se înfăşoară pe fus, ajungând destul de dolofan la terminarea torsului.
Unde mai pui, am afirmat şi mai sus, că Doamna, trăgându-se din spiţă ardeleană, are şi un talent deosebit în a povesti molcom. Lecturând cartea îţi dai seama de talentul său deosebit de-a privi natura, în toată splendoarea ei, de-a citi adânc în sufletul adolescentului. Şi, ce-i mai important, ceea ce constată nu ţine pentru dânsa, ci, cu un talent deosebit ne povesteşte nouă, ca să luăm aminte şi să învăţăm dintr-o experienţă câştigată în decenii de muncă.
Tocmai din motivele arăta-te mai sus, recomand cu căldură această carte. Vă garantez că, de-ndată ce veţi citi primele pagini, nu veţi lăsa cartea din mână până ce nu veţi citi şi ultimul cuvânt. Iar după ce veţi închide cartea, veţi cădea pe gânduri şi o să vă treceţi viaţa în revistă; ştiţi dvs. de ce…
Comentarii