Controale în traficul rutier pe timp de noapte

 > Patru şoferi au rămas fără permisele de conducere, iar amenzile date se ridică la valoarea de peste 35.000 lei

 La finele săptămânii trecute, lucrătorii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Suceava au decis să coboare printre participanţii la traficul rutier, dar pe timp de noapte. Ca locuri de acţiune au fost alese municipiul Rădăuţi, cu împrejurimile sale, şi oraşul Vicovu de Sus. Suficient pentru ca amenzile să curgă, în ciuda faptului că pe timpul nopţii circulaţia autovehiculelor este mult mai redusă. În cadrul acţiunii poliţiştii au constatat 3 infracţiuni rutiere şi au aplicat 105 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 35.000 lei. Totodată, patru conducători auto s-au transformat în pietoni după ce permisele acestora au fost reţinute de către oamenii legii, iar un şofer a rămas fără certificatul de înmatriculare al autovehiculului la volanul căruia se afla. Recordul negativ în cadrul acţiunii a fost stabilit de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Boroaia. Acesta a fost surprins de aparatul radar pe când conducea autoturismul pe raza localităţii Clit, cu viteza de 118 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI