Preşedintele CCR, despre necorelarea unor decizii ale CCR în Parlament

Să-i batem cu bâta? E greu în noianul de legi

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a afirmat că există o evidenţă pe site-ul Curţii cu legi care au fost declarate neconstituţionale, menţionând că „în noianul de legi” este greu pentru Parlament să le coreleze. „Numai să luăm o bâtă, să îi batem cu bâta, că altceva ce să mai putem face. Noi chiar ţinem o evidenţă pe site-ul Curţii, unde toată lumea poate să vadă care legi au fost declarate neconstituţionale, ce s-a întâmplat cu ele. În principal, este vorba despre o ordonanţă, 55 — domne, faceţi ceva. N-au făcut nimic nici până în ziua de astăzi. ‘i multe altele. Dar sigur, în noianul acesta de legi, peste 14.000 de legi în vigoare, este greu să le mai corelezi, trebuie doar să o luăm de la capăt. Să le ştergem, să facem altele, nu?”, a declarat Zegrean, întrebat ce se poate face în condiţiile în care în Parlament nu au fost „puse în acord” multe decizii ale CCR.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI