Sala de sport a Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Botoşani găzduieşte, în perioada 4-8 mai, turneul final de volei, masculin, categoria „speranţe”, întrecere destinată sportivilor cu vârsta de 14-15 ani.
Desfăşurată sub egida Federaţiei Române de Volei (FRV) competiţia organizată de Clubul Sportiv Şcolar (CSŞ) Botoşani cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoşani, Asociaţiei Judeţene de Volei (AJV), Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) şi Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST), a reunit cele mai bune echipe din ţară de la categoria „speranţe”, împărţite în două grupe valorice a câte patru echipe: CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni, CSŞ Buzău, CSŞ Lapi Dej, CSŞ Caransebeş (Seria I) şi CSŞ Botoşani, CVM „Tomis” Constanţa, LPS Suceava, CNNT Craiova (Seria II).
CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni şi-a asigurat prezenţa la acest turneu final de pe locul unu al Seriei I a turneului semifinal care a fost găzduit de municipiul Botoşani, în perioada 19-20 martie, calificarea fiind obţinută cu trei victorii din tot atâtea meciuri susţinute în compania echipelor CSŞ Botoşani, CTF „Mihai I” Bucureşti şi CSŞ Galaţi.
CSM Suceava a obţinut calificarea de pe locul doi din seria III, cu două meciuri câştigate (cu CSŞ Zalău şi CS Ocna Mureş) şi cu un meci pierdut (cel cu CSŞ LAPI Dej, câştigătoarea seriei).
Primul meci desfăşurat de CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni miercuri, 4 mai, s-a desfăşurat în compania favoritei turneului, CSŞ Lapi Dej, fălticenenii adjudecându-şi victoria cu scorul final de 1-3. Meciul a fost o reeditare a finalei competiţiei de anul trecut, doar că de această dată, câştig de cauză au avut elevii lui Marius Stan. A fost un meci foarte dificil, istovitor, mai ales că primul set a fost câştigat, foarte greu, de jucătorii din Dej, cu scorul de 26-24. Al doilea set a revenit jucătorilor fălticeneni cu scorul de 19-25, celelalte două fiind încheiate cu scorul de 20-25.
În al doilea meci, desfăşurat ieri, în compania jucătorilor de la CSŞ Buzău, fălticenenii s-au impus cu scorul de 3-0, pe seturi 25-14, 25-11, 25-18, asigurându-şi astfel calificarea în semifinala competiţiei, indiferent de rezultatul din meciul de azi cu CSŞ Caransebeş, meci care doar va stabili poziţia din clasament de pe care CSŞ Nicu Gane va aborda lupta pentru o nouă medalie la nivel naţional.
Debutul sucevenilor nu a fost cel dorit, LPS Suceava pierzând miercuri în compania gazdelor, CSS Botoşani, cu 0-3 (20-25, 15-25, 12-25). Ieri, reprezentanta Sucevei a întâlnit CVM Tomis Constanţa, iar azi LPS Suceava va juca cu CNNT Craiova.
„Sunt încrezător că vom reuşi meciuri frumoase la acest turneu. Îmi pun mari speranţe în elevii mei că vor reuşi să obţină o medalie şi chiar să joace finala” a declarat antrenorul Marius Stan.
Lotul CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni a fost alcătuit din Adrian Holotă, Richard Vrabie, Gabriel Albu, Răzvan Dănilă, Alexandru Viziteu, Fabian Todică, Denis Irimescu, Silviu Ionaş.
Tot luna aceasta, între 20 şi 22 mai, cea de-a doua echipă a CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni, pregătită de prof. Diana Floriştean, va participa la turneul final de minivolei de la Blaj, la care vor mai fi prezente echipele CVM „Tomis” Constanţa, CSŞ Blaj, CSŞ Ştei (Seria I) şi CSŞ Botoşani, Dinamo Bucureşti, CNNT Craiova şi CSŞ Lapi Dej (Seria II). (foto: Federaţia Română de Volei)




























Comentarii