Bulgaria

Preşedintele Plevneliev respinge atacurile legate de o brigadă comună cu Ucraina

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a respins acuzaţiile potrivit cărora a adus ţara într-o „uniune militară” cu Ucraina, după ce omologul său de la Kiev, Petro Poroşenko, a declarat săptămâna trecută că cele două state, împreună cu România, studiază posibilitatea înfiinţării unei brigăzi comune, similară celei deja existente lituaniano-polono-ucrainene, transmit BTA şi Novinite, citând un comunicat al preşedinţiei de la Sofia.

presedintiDeclaraţia lui Poroşenko a provocat nemulţumirea partidului de stânga ABV, membru în guvernul minoritar bulgar, vicepreşedintele formaţiunii, Rumen Petkov, declarând că va solicita în mod oficial informaţii suplimentare despre o întâlnire recentă între şefii de stat bulgar şi ucrainean. „Orice aderare a ţării la o organizaţie sau uniune necesită o decizie din partea Adunării Naţionale”, parlamentul ţării, a subliniat preşedinţia bulgară, calificând orice alt interpretări ca mincinoase şi inducând în eroare opinia publică.

În urma declaraţiilor lui Rumen Petkov, mai multe publicaţii au sugerat că preşedintele Plevneliev, care se plasează în mod deschis de partea Ucrainei în conflictul acesteia cu Rusia, a inclus unilateral Bulgaria într-o uniune militară cu Kievul fără a deţine un mandat în acest sens. În tot mandatul său, preşedintele Rosen Plevneliev a susţinut poziţia că Bulgaria trebuie să fie un membru activ şi de încredere al NATO, iar armata bulgară trebuie să-şi sporească capabilităţile de luptă în conformitate cu angajamentele asumate, a indicat preşedinţia de la Sofia. Totodată, şeful statului a încurajat guvernul să întreprindă acţiuni pentru întărirea cooperării bilaterale şi multilaterale cu state ce pot contribui la sporirea capabilităţilor bulgare de apărare, adaugă sursa citată.

O astfel de cooperare există, cel mai bun exemplu fiind Brigada sud-est-europeană, din care fac parte Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia, România şi Turcia. O asemenea cooperare este practicată de multe state şi nu este văzută nicăieri drept o „intrare într-o uniune militară”, mai subliniază comunicatul preşedinţiei bulgare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI