Accident în municipiul Suceava după ce un tânăr botoşănean a uitat regulile de circulaţie

Aproape de miezul nopţii de miercuri spre joi, pe raza municipiului reşedinţă de judeţ, se plimba cu maşina din dotare un tânăr conducător auto, în vârstă de 22 de ani, din judeţul Botoşani. Ajuns însă pe strada Gheorghe Doja, la intersecţia cu Calea Unirii, acesta a uitat total semnificaţia indicatorului rutier „Cedează trecerea” şi nu a acordat prioritate unui autovehicul ce se deplasa regulamentar şi care era condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiu, intrând în coliziune cu acesta. Impactul a fost atât de puternic încât maşina botoşăneanului a fost proiectată după ciocnire într-un alt autoturism, parcat regulamentar pe marginea arterei rutiere. Pe lângă pagubele materiale înregistrate, din accident a rezultat şi rănirea unui sucevean, de 21 de ani, pasager în maşina care circula regulamentar. Testările efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului cu aparatul etilotest asupra celor doi conducători auto implicaţi în incidentul rutier au arătat că niciunul dintre aceştia nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se sui la volan. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI