Motto: „Tempi passati”
(it. Timpuri trecute)
De mai bine de o săptămână, societatea românească este în mare fierbere; abia scăpase de denunţurile blondei lui Măgureanu, că a dat peste o altă dandana despre care se zice că-i încurcată rău, n-o desfac nici societatea civilă, nici Monica Macovei, nici prea distinşii domni de prin partide care consideră că se murdăresc cu personajul venit de nu ştiu unde, pe nume Marian Munteanu, stat pitit pe undeva ca să-i vină rândul. Mulţi au înotat în apele murdare ale evenimentelor din decembrie 1989, crezând că a venit rândul lor să se încalece pe putere, chit că nu aveau nici cea mai mică idee despre organizarea şi conducerea statului; erau, cum s-a zis, pescuitorii în ape tulburi care se credeau legitimi, chemaţi să înnoade aţa de unde au rupt-o comuniştii. Este bine să ne amintim că după 1991 mulţimea îşi alesese idolii, îi şi vedea miniştri sau preşedinţi, oameni cu funcţii şi cu bani, conduşi de formula: a venit şi vremea noastră. Ştiu sigur că atunci când a apărut Marian Munteanu, am zis (de fapt, mi-am zis): acest Crist anarhist care a fost bătut crunt de mineri. Nu se poate spune că nu era purtătorul unui mesaj care a ajuns la urechile celor care credeau ca el, că a venit timpul ca extrema dreaptă să se desfăşoare plenar, fiind aureolată de lupta anticomunistă dusă pe brânci, prin beciurile securităţii, dar şi în exterior, prin ţările apusene, în Spania, unde era un regim de dreapta al lui Franco, dar şi în SUA care, după războiul pierdut în Vietnam, au devenit mai sensibile la ideile de dreapta.
Întrebarea întrebărilor care-i frământă şi pe cei de dreapta şi pe cei de stânga este: de unde a apărut această vedenie dispărută din anul 2000 când intrase în siajul lui Măgureanu? S-a zis că, după scurta experienţă cu Ludovic Orban, care avea bube mult mai mari de 50 de mii de euro, conducerea liberală a văzut că încurcate sunt căile Capitalei, a intrat într-un fel de ducă-se pe pustii şi s-a pus pe făcut greşeli după greşeli. L-a peţit din nou pe Buşoi, cel care intrase în rol şi începuse campania electorală prea de timpuriu, apoi pe Cătălin Predoiu, ca să se oprească la Adriana Săftoiu care ar fi vrut primar general, deşi ea e mai bună la ideologie, la dat cu părerea; dar având în vedere că „meseria” de primar se învaţă, învăţa şi ea dacă ar fi fost aleasă. Că aşa trebuie pusă fiecare candidatură, să dea lupta cea mare cu electoratul, ca să nu rămâi primar cu gura. Cei mai surprinşi de apariţia din pălărie a lui Marian Munteanu au fost tocmai liberalii. Până şi Mircea Ionescu Quintus şi-a arătat surprinderea şi nedumerirea. Dar ce-i mai frumos în apariţia individului este, cu toată consternarea şefilor liberali, că această conducere a acceptat tăcând, au înghiţit în sec şi, cum se obişnuieşte la oamenii politici, i-au făcut loc în Partidul Liberal. De la Cotroceni a venit vestea că preşedintele Iohannis nu-i implicat în impunerea candidaturii lui Marian Munteanu, nici nu i-ar fi stat bine preşedintelui să se amestece în politică şi nici consilierii lui n-au niciun rol în această afacere.
Nu ne rămâne decât să credem că Marian Munteanu a fost impus de străinătatea interesată de ce se întâmplă pe Dâmboviţa. Asta ar însemna să ne pună pe gânduri. Întâi şi întâi de când o problemă internă de partid devine aşa, pe negândite, o chestiune care ar putea interesa Ambasada SUA? Şi cum de a ajuns SUA să considere că extrema dreaptă (până acum asta reprezintă Marian Munteanu!) s-ar potrivi mai bine într-un stat democratic decât orice altceva? Dacă grozăvia cu desemnarea candidatului la primăria generală a Bucureştilor este decisă în altă parte, de altcineva, înseamnă că am ajuns rău, fiindcă se ştie că preşedinţia nu mai aparţine românilor şi era destul. Acum, chiar că suntem nişte nimeni şi nu-i vorba că liberalii sunt nişte vânduţi (ar fi prea mult!), fără coloană vertebrală, e vorba de ţara asta călcată în demnitatea ei, în drepturile ei fundamentale. Acum trebuie să-i dau dreptate profesorului Ilie Şerbănescu, suntem o colonie de care stăpânii nu au grijă sub aspect economic. Suntem la mâna şi la vrerea altora şi, mai mult, sunt mulţi care se simt bine în pielea de slugă, că aşa trebuie să fie din moment ce suntem parteneri. Să te laşi convins că asta e calea (fatalism şi prostie!), singura posibilă, fiindcă noi, hă, hă, ne-am dorit să fim cu ei, cu NATO, cu UE, şi trebuie să-i asculţi, dorinţa lor e lege.
Contaminarea liberalilor (ar trebui să-şi dea demisia) cu ideologia de dreapta, cu antisemitismul şi Holocaustul arată în ce situaţie au ajuns liberalii care consideră, aşa lasă să se creadă, că de la centru dreapta până la extrema dreaptă nu-i decât un pas. L-au făcut şi vor suporta consecinţele. Salvarea liberalilor ar putea veni tot de la Marian Munteanu, dacă s-ar retrage şi i-ar lăsa în pace pe liberali. În acest fel, nu numai că liberalii ar ieşi cu faţa curată, ci noi toţi nu ne-am simţi umiliţi şi înjosiţi.
Comentarii