Numărul suedezilor care susţin apartenenţa ţării lor la Uniunea Europeană a scăzut masiv în ultimele şase luni, relevă rezultatele unui sondaj de opinie realizat de institutul TNS Sifo, relatează thelocal.se. Ancheta sociologică arată că numai 39% dintre suedezi cred că statutul Suediei de membră a UE este o „idee bună”, comparativ cu 59% în toamna anului trecut. În acelaşi timp, 21% dintre suedezi consideră că apartenenţa ţării lor la forul comunitar european este o „idee rea”, iar restul de patru din zece suedezi sunt indecişi pe acest subiect.
Scăderea substanţială a numărului suedezilor care susţin proiectul european se explică, în mare parte, prin criza refugiaţilor cu care se confruntă Europa, potrivit unor experţi care evocă riscul unui eventual „Swexit“ — ieşirea Suediei din Uniunea Europeană.
Sondajul TNS Sifo a fost realizat pe un eşantion de 1.142 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 79 de ani, iar întrebarea adresată lor a fost „Ce credeţi în general despre statutul Suediei de membră a Uniunii Europene?”.
Rezultatele sunt asemănătoare cu cele înregistrate în sondajele din Marea Britanie în perspectiva referendumului din 23 iunie privind oportunitatea ieşirii ţării din UE. Astfel, un sondaj realizat săptămâna trecută de YouGov a indicat că 40% dintre britanici ar vota pentru rămânerea ţării lor în interiorul UE, 39% se vor pronunţa pentru ieşirea din forul comunitar, iar restul sunt indecişi sau nu se vor prezenta la referendum.



























Comentarii