Programul „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” a debutat, ieri, în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Bucovina” al judeţului Suceava, cu subunităţile din judeţ aferente, prin vizite ale elevilor claselor primare din cadrul unor şcoli la sediile pompierilor militari din Suceava, Fălticeni, Solca, Dolhasca, Rădăuţi, Siret, Vicovu de Sus, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei şi Poiana Stampei.
„Cu o vreme excelentă în prima zi din săptămână, copiii sosiţi deja la sediul Inspectoratului şi al Detaşamentului de Pompieri Suceava au fost foarte activi, receptivi şi interesaţi de informaţiile prezentate de pompieri, fie ei servanţi, paramedici, pirotehnişti sau scafandri. Evident, ca de fiecare dată, câinele pompier Olly a fost cel mai bucuros să îi aibă în preajmă pe micuţi, iar aceştia au fost încântaţi de exerciţiile efectuate de patrupedul salvator” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată. El a mai precizat că „mii de elevi din tot judeţul sunt aşteptaţi în vizită pe parcursul întregii săptămâni, pentru a petrece câteva ore în compania salvatorilor”.
„Copiii vor cunoaşte mai bine tehnica de intervenţie din dotare şi vor primi informaţii detaliate despre misiunile de intervenţie, prevenire şi salvare la care pompierii participă zilnic” a mai informat Găleată.




























Comentarii