Handbal masculin, Divizia A

CSU Suceava a pierdut surprinzător pe terenul celor de la HC Buzău

> Într-un meci contând pentru etapa a XXII-a a Seriei A, HC Buzău – CSU Suceava 27-25 (15-9)

CSU Suceava a pierdut surprinzător al treilea meci din acest sezon competiţional în etapa a XXII-a a Seriei A a Diviziei A de handbal masculin pe terenul formaţiei HC Buzău. La prima sa partidă pe banca tehnică a grupării sucevene, Adrian Chiruţ a înregistrat un „avertisment” înaintea barajului de promovare în Liga Naţională.

Sucevenii au evoluat foarte slab pe parcursul primei reprize în care au reuşit să marcheze doar 9 goluri! În pofida revenirii din partea secundă, CSU Suceava nu a putut întoarce rezultatul şi a pierdut cu 25-27 (9-15). De menţionat că din cele 60 de minute de joc echipa suceveană a jucat în inferioritate 22.

„Este un eşec usturător pe care nu mi-l pot explica. E adevărat că am fost şi dezavantajaţi clar de arbitri, dar acest lucru nu poate reprezenta o scuză dacă ne gândim la diferenţa de valoare dintre cele două grupări.

Vom face o analiză şi vom vedea ce este de făcut pentru a prinde o formă cât mai bună la turneul de baraj” a declarat antrenorul echipei CSU Suceava, Adrian Chiruţ.

CSU Suceava: Spiridon, C. Tcaciuc – Preda (5), Petrea (4), Olariu (3), Burlacu (3), Acatrinei (2), Cr. Bursuc (2), R. Bursuc (1), Vele (1), Baican (1).

În etapa viitoare, CSU Suceava va juca pe teren propriu cu CSM II Bucureşti.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI