Concursurile de şah anunţate în ziarul „Crai nou” vor avea loc în zilele de 7 mai, ora 10, la copii, şi pe 8 mai, ora 10, la seniori.
În completarea informaţiilor apărute deja în ziar, se anunţă participanţilor la categoria copii că, urmare a acordului dat de domnul Radu Cătălin Chirilă (Maestru al sportului, arbitru internaţional de şah), la grupele de copii cu vârstele de 6-8, 8-10, 10-12, 12-14 ani, câştigătorii grupelor respective, în afara premiului în vouchere, oferit de Shopping City Suceava, vor primi câte un exemplar din cartea „Exerciţii de învăţarea metodică a noţiunilor de bază în şah, 181 pagini”, carte utilă în învăţarea şahului. Autorul cărţii s-a preocupat, în activitatea sa, şi de instruirea fiului său, care a reuşit să câştige titlul de campion mondial la juniori, acum fiind creditat cu un ELO de 2340. Această carte poate fi deosebit de utilă copiilor, lucrarea începând cu noţiuni absolut elementare. (ANDREI GHILEA)





























Comentarii