> Atacurile de ipide din cursul anului 2015 au provocat infestarea pe picior a 23.000 de arbori, cu un volum de 13 mc
În fondul împădurit de stat al judeţului Suceava, în cursul anului 2015 au fost depistaţi dăunători specifici pe 79.320 ha, respectiv pe 30% din suprafaţa fondului forestier de stat administrat. Aşa se arată într-o informare a Direcţiei Silvice Suceava, conform căreia pe 161 ha de pepiniere şi solarii s-au întreprins lucrări de depistare, prevenire şi combatere a dăunătorilor, dintre care pe 98 ha atacate de larve de cărăbuşi, coropişniţă şi viermi sârmă. Combaterea paraziţilor vegetali a vizat 51 ha, iar cea a rozătoarelor şi a altor mamifere dăunătoare s-a efectuat pe 12 ha.
Potrivit Direcţiei Silvice, în plantaţii şi arborete s-au realizat lucrări de depistare, prevenire şi combatere a dăunătorilor pe 41.188 ha. Este vorba despre 38.108 ha supuse atacului ipidelor, pe 584 ha de puieţi de răşinoase intervenindu-se la combaterea trombarului, iar pe 2.335 ha lucrându-se la prevenirea pagubelor produse de vânat.
În informarea Direcţiei Silvice se mai subliniază că în 2015 s-au realizat lucrări de monitorizare şi depistare a dăunătorilor defoliatori pe 231.312 ha de arborete de răşinoase, precum şi pe 1.680 ha de arborete de foioase, respectivii dăunători „rămânând, în continuare, în stare de latenţă”. Atacurile de ipide din cursul anului 2015 au provocat infestarea pe picior a 23.000 de arbori, cu un volum de 13.000 mc, la un nivel de doar 61% în raport cu anul 2014.
Anul trecut, cu activitatea de protecţie a pădurilor, Direcţia Silvică Suceava a cheltuit 2,56 milioane de lei, manopera reprezentând 1,68 milioane de lei. În comparaţie, în programul propus pentru anul 2015, cheltuielile estimate s-au făcut în proporţie de 52,6%. „Evoluţia descendentă a populaţiilor de dăunători din anul 2015 a determinat diminuarea suprafeţelor pe care s-au aplicat lucrări de combatere şi implicit scăderea cheltuielilor” se relevă în materialul citat.
























Comentarii