A murit un om bun.
De o neobosită blândeţe şi frumuseţe în împărăţia virtuţilor.
Un om.
Un prieten.
Un caracter.
Costică Băişanu.
A plecat cu grăbire spre ceruri să se odihnească puţin, după o viaţă frenetică, plină de freamăt şi zbucium.
A plecat.
Şi a pleca – vorba francezului – e a muri puţin.
Ş-apoi, nu se spune în popor că Părintele din cer îi cheamă la El o idee mai repede pe cei mai buni dintre noi!?
Nuu?!
A murit un om bun.
Un om de onoare (a fost, nu !?, doar militar de carieră).
Un om de cuvânt.
Un om de treabă, un om cumsecade…
Ne-am cunoscut… când a trebuit.
Şi de-atunci, la deal şi la vale, pe înalt şi pe profund, fiinţa mea s-a colorat şi îmbelşugat cu avuţii şi nestemate nepereche. Şi cu de toatele îmbrăţişate într-o bunătate funciară de extracţie ţărănească iscată, fericit, în baştina domnească: Baia.
Gol am ieşit din pîntecele mamei
şi gol mă voi întoarce în sânul pământului,
binecuvântat fie numele Domnului…
A plecat grăbit dintre noi, spre alte zări de soare pline, un om.
Un prieten.
Un caracter.
Şi de-acum încolo, fi-vei o frunză moartă şi vei putea zbura încotro te duce vântul.
Hotărât, de-acum încolo, la deal şi la vale, pe lung şi pe scurt, pe înalt şi pe profund,
voi fi, şi eu, o idee mai sărac.
M-am mai văduvit de-un prieten…
Răsfăţ rar al sorţii, mă bucur că ne-am fost tovarăşi de ghiduşii lumeşti şi duhovniceşti specifice vieţii.
A plecat dintre noi un om bun.
Cumpătare şi cuminţenie.
Onoare şi caracter.
Cuvânt.
Rara avis.
Astăzi…
N-o şti nime când m-am dus,
Numa’ îţi vedea că nu-s!
Şi plânsul lui Iov:
Gol am ieşit din pântecele mamei
Şi gol mă voi întoarce
În sânul pământului,
Binecuvântat fie numele Domnului…
Ne-am născut, ne-am luat şi obligaţia de a muri. Iar ca să mori… e de-ajuns să fii viu.
Trupul obosit sfîrşeşte prin a deveni o povară.
Iar ca să se mîntuiască, sufletul are nevoie de sacrificiul trupului, lut sfărâmicios.
Ne-am născut, ne-am luat şi obligaţia de a pleca.
Când se stinge o flacără – o aprinzi din nou,
Când se stinge o viaţă, o plângi mereu…
Costică, Costică…
Cu fiecare dintre cei
de care moartea ne desparte,
plecăm şi noi, lăsând o parte,
în fiecare dintre ei…
Costică, Costică, (ne) făcuşi lampa mai mică…
DUMI BRAD
Comentarii