> Omul îşi tapetase microbuzul cu ţigări de contrabandă
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, cu dublă cetăţenie româno-ucraineană, a fost prins în Vama Siret pe când încerca să treacă la volanul unui microbuz tapetat în întregime cu ţigări de contrabandă. Omul a intrat în Punctul de Trecere al Frontierei conducând un microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în ţara vecină iar autorităţile vamale, „având suspiciuni cu privire la faptul că acesta transportă produse accizabile, au efectuat un control amănunţit asupra maşinii” potrivit datelor obţinute de la Biroul de Presă al STPF Suceava. Decizia luată de poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali s-a dovedit a fi una deosebit de inspirată, deoarece au fost descoperite ascunse în vederea sustragerii de la controlul vamal, în plafon şi pereţii laterali ai microbuzului, peste 5.800 de pachete cu ţigări de provenienţă extracomunitară. Pe lângă faptul că a rămas fără toată marfa, conducătorul auto va trebui să achite şi o amendă de 10.000 de lei. Totodată microbuzul, în valoare de 11.000 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării, deoarece avea un spaţiu special amenajat pentru transportul ţigărilor, conform sursei citate.


























Comentarii