Volum coordonat de prof. univ. dr. Mihai Dimian, publicat în revista „Physica B: Condensed Matter”

Un volum coordonat de prof. univ. dr. Mihai Dimian de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, împreună cu Ermanno Cardelli de la Universitatea Perugia, Michela Eleuteri de la Universitatea Florena, Dorin Cimpoeşu şi Cristian Enăchescu de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, volum ce cuprinde 41 de lucrări ştiinţifice, a fost publicat recent în prestigioasa revistă Physica B: Condensed Matter.

Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, prestigioasa revistă „Physica B: Condensed Matter” (factor de impact ISI = 1.319) din cadrul trustului Elsevier, a publicat vineri, 1 aprilie a.c., un volum coordonat de prof. univ. dr. Mihai Dimian, împreună cu Ermanno Cardelli – Universitatea Perugia, Michela Eleuteri – Universitatea Florena, Dorin Cimpoeşu şi Cristian Enăchescu – Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, care cuprinde lucrări selectate din cadrul manifestării „10th International Symposium on Hysteresis Modeling and Micromagnetics” (HMM 2015), ce s-­a desfăşurat, în perioada 18­20 mai 2015, la Iaşi.

„Simpozionul a reunit peste 100 de cercetători în domeniul histerezei şi micromagneticii, din ţări precum Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, România, Rusia, Serbia, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii” se precizează în comunicat.

În documentul citat se arată că volumul coordonat de prof. univ. dr. Mihai Dimian conţine 41 de lucrări care au fost acceptate spre publicare „după o atentă selecţie la standardele profesionale şi ştiinţifice utilizate pentru articolele obişnuite publicate de revista «Physica B: Condensed Matter»”.

Mihai Dimian este profesor şi prorector cu activitatea ştiinţifică la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi profesor asociat la Universitatea Howard din Washington DC, Statele Unite ale Americii.

Profesorul Mihai Dimian a primit titlul de doctor în inginerie electrică de la Universitatea din Maryland, College Park, Statele Unite ale Americii, în 2005 şi o bursă post-doctorală în matematică aplicată la Institutul „Max Planck” din Germania.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: