Dan Stoenescu:

„Comunitatea românească – un pilon sigur al păstrării identităţii, culturii şi tradiţiilor naţionale”

În seara zilei de sâmbătă, la sediul Consulatului General al României la Cernăuţi, dl Dan Stoenescu, Ministrul Delegat pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, s-a întâlnit cu liderii comunităţii româneşti din nordul Bucovinei, cu care a avut un dialog de câteva ore, în cadrul căruia au fost discutate probleme actuale ale românilor din regiunea Cernăuţi, proiectele nerambursabile ale organizaţiilor nonguvernamentale din ţinut, sprijinite de către Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.

În cadrul întâlnirii şi-au expus părerile lideri ai societăţilor naţional-culturale româneşti, conducători ai mijloacelor de informare în masă din ţinut – Dumitru Covalciuc, Dorin Misichevici, Nicolae Toma, Aurica Bojescu, Nicolae Hauca, Iurie Levcic, Ilie Zegrea, Eugen Patraş, Romeo Crăciun, Vasile Bâcu, Vitalie Zâgrea, Leonid Parpauţ, Elena Tărâţeanu, Lilia Govornean, Alexandru Platonov şi Elena Shovac, directoarea ŞM Apşa de Mijloc, regiunea Transcarpatică.

La întâlnire au participat dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, dl ministru consilier Ionel Ivan, Radu Cozma şi Valentin Răducanu, reprezentanţi ai Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. (DIANA TOMA, „Zorile Bucovinei”, Cernăuţi)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: