Era mărunt, aproape bicisnic, oamenii îl porecleau Chitic, şi se temea amarnic de şoareci. Colegii de muncă îşi făceau adesea prilej de distracţie, amplasând în preajma lui vreun scârbavnic de şoarece. Era în stare să se suie pe locomotiva încinsă ce fabrica apă caldă, numai să nu se simtă ameninţat de mustăciosul parcă mai puţin fricos decât el.
Îl chema Olaru, deşi n-a făcut niciodată blide de lut, şi era şoferul fabricii de amidon. Nenea Ghiţă îi ziceam noi, copiii muncitorilor, pe care câteodată ne lua cu Molotovul lui. Nu se întâmpla însă prea des, motiv pentru care ţineam şi nu prea la el, adesea batjocorindu-l pe la spate pentru cărpănoşenie. Adevărul e că era ceva „să te dai” cu Molotovul la vremea aceea…
Cel mai eficient se răzbuna pe el frate-meu când era vremea harbujilor. Deasupra fabricii, într-o zonă cu izvoare puternice de apă, CAP-ul îşi făcuse bulgărie. O zi întreagă a urlat cea mai mică dintre noi, când, deşi i s-a interzis, a furat un gogoşar din coşarca pe care tata o trimisese acasă prin nea Ghiţă, pentru zacuscă. A nimerit soră-mea unul iute, s-a şters pe la ochi cu mâinile murdare şi să vezi bocet!…
Nea Ghiţă aducea de hram, de Sfânta Marie Mică, câte o maşină de harbuji la bulgărie. În deluţul de la biserică urca greu, suficient timp pentru frate-meu să se aburce în maşină şi să arunce câţiva harbuji. Cei mai mulţi crăpau, dar şi crăpaţi erau buni de mâncat…
Neastâmpăratul de fecior al lui tata fura însă harbuji şi direct din grădina din susul fabricii. L-a prins însă „bulgarul” de paznic şi i-a dat o pedeapsă cumplită: să mănânce întreg harbuzul furat – şi era mare! – şi la câte o felie să bea o cană de apă de izvor. Nu i-au mai trebuit hoţomanului harbuji de-atunci din bulgăria CAP-ului!
O altă poveste e de spus însă în legătură cu nea Ghiţă. Tata ne trimitea, cale de şase km, la Bucecea după pâine. Luam de acolo, pe cartelă, nişte pâini mari, negre, calde, tocmai scoase din cuptorul evreului ce o făcea. Pâinea aceea avea un gust extraordinar. Cum mergeam adeseori toţi trei băieţii lui tata, până acasă dădeam gata o jumătate de pâine. Eram apoi consemnaţi la mămăligă pentru paguba pe care o făceam la pâine…
Ne aflam încă pe şesul Siretului dinspre Bucecea, când am văzut mergând spre sat Molotovul lui nea Ghiţă. Fericiţi, i-am făcut veseli, apoi disperaţi cu mâna, dar nu ne-a luat. Lui frate-meu i-au dat lacrimile. „Să dea Dumnezeu să-ţi crape motorul”, l-a blestemat el. Când să intrăm în sat, nea Ghiţă înjura de mama focului maşina din motorul căreia încă ieşea abur. N-am avut curajul să trecem pe lângă el. Am luat-o prin popuşoaie, de parcă trebuia să ştie că noi i-am trimis pe cap ponosul…
Comentarii