În toiul frământărilor începutului de an 1990, când apele tulburi ale politicii purtau pe valuri deopotrivă resturi ale lumii tocmai cutremurate de revoluţie şi primele semne ale unei alte lumi, Biserica Bucovinei întreprindea deja demersurile pentru constituirea unei eparhii pe acest tărâm cu adevărat sacru. Este vorba de Ţara mănăstirilor, în frunte cu celebra Putnă ştefaniană. Purtătorul de grijă al acestui demers se întâmpla să fie chiar „mitropolitul” Moldovei şi Sucevei, Prea Sfinţitul Pimen, episcop vicar în funcţia sa de atunci, dar stăpân al mitropoliei câtă vreme întâistătătorul Iaşilor fusese deja ales Patriarh al României.
Demersurile clerului şi ale credincioşilor mireni au căpătat joi, 29 martie 1990, şi girul autorităţilor locale, într-o întrunire iniţiată de Primăria judeţului (cum se numea atunci). PS Pimen ne declara atunci: „A fost o întrunire cum nu se poate mai frumoasă şi mai folositoare. Aşa va trebui să lucrăm şi de acum încolo. Este un început bun pentru eparhia de la Suceava, eu aşa îl consider”.
Înfiinţarea Arhiepiscopiei a fost aprobată de Sf. Sinod, astfel că în decembrie, înainte de Crăciun, se constituia deja Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, transformată în adevărat eveniment. Prefectul de atunci, ing. Daniel Catargiu, astăzi trecut în lumea umbrelor, afirma: „Este constituirea eparhiei semnul cert, indubitabil, al acestor vremuri şi speranţe noi. Ctitorim astăzi mai omeneşte, mai pur şi mai durabil. Suntem din nou sânge din sângele lui Ştefan”.
La sfârşitul lunii ianuarie a anului următor, 1991, Colegiul Electoral Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române îl alege pe cel ce va sta pe scaunul nou înfiinţatei eparhii. El este fostul episcop vicar de la Iaşi – ÎPS Pimen Suceveanul. Întronizarea înaltpreasfinţiei sale se va face la 3 martie, în cadrul unei ceremonii care a adunat o mare mulţime de credincioşi, chiar dacă acea duminică a fost înstăpânită de un ger aspru. Chiriarhul avea să declare atunci cu emoţie: „Primind cârja episcopală şi cercând treptele scaunului arhieresc, mă simt copleşit de povara marilor şi grelelor răspunderi ce apasă asupra umerilor mei de-acum înainte. Dar, crezând neclintit în Dumnezeu, în nelimitatele sale puteri, păşesc cu hotărâre pe urmele marilor mei înaintaşi, păstorindu-mi fiii duhovniceşti aşa cum se cuvine”.
Bucovinean mai mult decât sunt mulţi dintre cei ce-şi au obârşia aici, Vlădica Sucevei şi-a dus eparhia pe umeri în acest sfert de veac cu infinită dragoste pentru cei păstoriţi şi cu un imens devotament faţă de averea pe care i-au lăsat-o înaintaşii.
Comentarii