Protopopiatul C-lung Moldovenesc

Duminica Ortodoxiei

Biserica a rânduit ca prima duminică din Postul Mare, Postul Sfintelor Paşti, să fie numită ca fiind Duminica Ortodoxiei.

Această hotărâre a fost luată de Sinodul din anul 843, de la Constantinopol, în ajunul primei duminici din Postul Mare, ocazie cu care s-au declarat valabile toate hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice, restabilindu-se şi cultul sfintelor icoane.

Sfântul Apostol Iuda, în epistola sa, vers. 3, îndeamnă pe primii creştini să lupte „pentru credinţa dată sfinţilor, o dată pentru totdeauna”, iar Mântuitorul porunceşte Sfinţilor Apostoli să propovăduiască Evanghelia „la toate neamurile, începând de la Ierusalim”, încredinţându-i că El va fi cu ei „în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28 şi Luca 24).

Aceste detalii din Sfânta Scriptură sunt esenţiale în identificarea dreptei credinţe.

Aşadar, credinţa adevărată, dreaptă, a fost dată Sfinţilor Apostoli, în Ierusalim, odată pentru totdeauna, iar garanţia autenticităţii o dă prezenţa Sa, în misiunea lor, „în toate zilele”. Sf. Pavel întăreşte cele de mai sus prin argumentaţia că, dacă cineva propovăduieşte o altă evanghelie „decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema” (Galateni, cap. I).

Astfel, se precizează timpul apariţiei dreptei credinţe: perioada Sfinţilor Apostoli sau cea imediat următoare Înălţării Domnului la cer şi locaţia: Ierusalim.

Aceste detalii de timp, loc şi persoane se constituie în „certificatul de naştere” şi autenticitate al Ortodoxiei.

A veni prin anii 1533, 1843, 1901, ca să dăm doar câteva exemple, de pe tărâmuri americane, şi a se afirma că eşti „biserica” de atunci, fără repere de succesiune apostolică, de bazilici, persoane, deci niciun reper istoric în sute de ani, nu zile, în termeni juridici se numeşte fals, uz de fals, uzurpare de calităţi oficiale.

duminica-ortodoxiei-upsliderOrtodoxia, întemeiată de însuşi Fiul lui Dumnezeu, „pe temelia apostolilor şi proorocilor” (Efeseni 2,20), păstrează, astfel, de două mii de ani neschimbate aceste învăţături.

Încercările la care a fost supusă Ortodoxia, în veacurile următoare, din cauza ereziilor numeroase şi de tot felul, au obligat-o la organizarea Sinoadelor Ecumenice, prin care Sfinţii Părinţi au statornicit, în dogme şi canoane, integritatea adevărurilor creştine, sfinte şi mântuitoare.

De aceea, adevărurile Bisericii, cu cele patru însuşiri: una, sfântă, sobornică şi apostolică, au fost pecetluite de jertfa neîncetată a mucenicilor din toate veacurile.

Nu puţine au fost cazurile în istorie când împăraţii păgâni au încercat să fie „normativi” şi pentru Biserică.

Unii s-au decretat „imperator et deus”, obligând pe creştini să-i cinstească ca „dumnezei”, alţii au emis decrete şi edicte, în materie de credinţă, după „cultura” lor.

Astfel, împăratul Leon al III-lea Isaurul (717-741) dă, în anul 727, un edict prin care interzice nu numai cinstirea icoanelor, mai mult, impune distrugerea lor. Iconoclaştii sau duşmanii icoanelor au pricinuit în zeci de ani multe pagube şi necazuri Bisericii.

În această perioadă au dispărut pentru totdeauna valori inestimabile ale artei creştine.

Ca şi în alte timpuri şi evenimente, cruciale pentru Biserică, Dumnezeu a ridicat şi întărit oameni care să nu tacă în faţa abuzului „stăpânirii lumeşti”.

Atunci a luat o atitudine fermă şi curajoasă un mare teolog, Sfântul Ioan Damaschin, din Mănăstirea Sfântul Sava, pildă pentru demnitatea păstorilor Bisericii. El argumentează: „Ne supunem ţie, împărate, în lucrurile care privesc viaţa, dăjdiile, vămile, încasările şi cheltuielile, în toate ale noastre încredinţate ţie; dar în ce priveşte conducerea Bisericii, avem pe păstori, pe cei care ne-au grăit nouă cuvântul şi care au formulat legislaţia bisericească.

Împărăteasa Irina, cu sprijinul patriarhului Tarasie al Constantinopolului, convoacă în anul 787 Sinodul al VII-lea Ecumenic, la Niceea, pentru a se hotărî în privinţa icoanelor.

Acest Sinod a statornicit că este bineplăcut lui Dumnezeu atât pictarea (zugrăvirea) icoanelor, cât şi cinstirea lor, întrucât ele înfăţişează persoane sfinte, iar cinstirea este adusă acestora şi nu materiei icoanei. „Odinioară Dumnezeu cel necorporal şi fără formă nu se zugrăvea deloc. Acum, însă, prin faptul că Dumnezeu s-a arătat cu trup, a locuit printre oameni, fac icoana chipului văzut al lui Dumnezeu”, de aceea trebuie zugrăvite toate faptele Sale „prin cuvânt şi prin culori”.

 „Dacă nu te închini icoanei, nu te închini nici Fiului lui Dumnezeu, care este icoana vie a nevăzutului Dumnezeu şi chip cu totul asemenea. Mă închin icoanei lui Hristos ca unul ce este Dumnezeu întrupat, icoanei Născătoarei de Dumnezeu, Stăpâna tuturor, ca una ce este Maica Fiului lui Dumnezeu, icoanei sfinţilor, ca unii ce sunt prietenii lui Dumnezeu…; mă închin icoanei acelora care au trăit călcând pe urmele Lui, zugrăvesc biruinţele şi pătimirile lor, pentru că prin ele mă sfinţesc şi mă aprind de râvna de a le imita”, argumenta Sfântul Ioan Damaschin.

O altă împărăteasă, Teodora a Bizanţului (842-846), având binecuvântarea patriarhului Metodie, convoacă la Constantinopol, în ziua de 11 martie 843, un alt sinod.

De atunci, Duminica Ortodoxiei este prezentă în calendarul Bisericii ca o zi de cinstire a icoanelor şi comuniune cu toţi sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu.

Trecând într-un alt registru, vorbind, comparativ, despre atitudinea unora sau altora privind imaginea unei persoane, m-am gândit la un moment important din istoria noastră, anul 1989, când, într-o atmosferă de revoltă generală, mii de români au distrus şi incendiat tablourile şi tot ceea ce amintea de „chipul” fostului conducător.

Nu faptul în sine este relevant, ci întrebarea care se impune: pe cine au considerat oamenii că se răzbună şi pedepsesc, comiţând un astfel de gest: materia, cartonul tablourilor sau gestul lor a vizat persoană înfăţişată acolo? Răspunsul este simplu!

Un mare profesor de teologie, mergând pe o logică asemănătoare celei de mai sus, argumenta că cei care se împotrivesc icoanei, adică chipurilor sfinte, de fapt, se împotrivesc persoanelor înfăţişate pe ele: Mântuitorului şi minunilor (faptelor) Sale, Maicii Domnului, martirilor, sfinţilor, cuvioşilor etc.

Astfel, lupta vrăjmaşului (diavolului), prin vechii sau mai noii iconoclaşti, nu este, neapărat, împotriva icoanelor, ci, în mod sigur, împotriva plăcuţilor lui Dumnezeu, care sălăşluiesc înaintea Tronului slavei Sale, de unde el a căzut!

pf danielIdolul, chipul cioplit este cu totul altceva decât icoana. Dumnezeu nu se contrazice! Acelaşi Dumnezeu care a poruncit să nu se facă chip cioplit, tot acelaşi Dumnezeu a poruncit lui Moise să facă doi heruvimi cusuţi, alţi doi heruvimi la unghiurile curăţitorului, iar în templul lui Solomon, doi heruvimi din lemn de chiparos, îmbrăcaţi în aur. Deşi erau lucrări de mâini omeneşti, Dumnezeu porunceşte ca ele să fie cinstite cu frică, cutremur şi închinare cuviincioasă, cu tămâiere şi rugăciuni înaintea lor, ca pe nişte semne ale sălăşluirii Sale cu oamenii şi a slavei Sale, aducând aminte de preaslăvitele Sale minuni şi binefaceri.

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, minunate a făcut lucrurile Sale întru ei”. Aceste adevăruri, credinciosul ortodox, insuflat de credinţa dreaptă, le simte şi trăieşte. Astfel, atunci când este înaintea unei icoane, el nu spune că se află (roagă) înaintea icoanei Sf. Nicolae, de exemplu, ci în faţa Sf. Nicolae, însuşi!

Credincioşii noştri cunosc faptul că orice icoană, înainte de a fi aşezată spre cinstire şi închinare în biserică, este sfinţită. Rugăciunea de sfinţire a icoanelor este mai mult decât lămuritoare. Redăm un fragment din aceasta : „…Iar când a venit plinirea vremii, ai trimis pe Unul – Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel născut din femeie, din Pururea Fecioara Maria, Cel ce luând chipul robului şi făcându-Se asemenea cu oamenii, a închipuit asemănarea preacuratului Său Chip, punând mahrama pe Dumnezeiasca Sa Faţă şi a trimis-o lui Avgar, domnul Edesei, şi prin ea l-a vindecat de neputinţă, şi tuturor celor ce se apropiau de ea şi se închinau cu credinţă le dădea, prin lucrarea Sa cea minunată, nenumărate vindecări şi multe binefaceri. Deci şi noi, o Prea Bunule şi Prea Îndurate Stăpâne, în această sfântă biserică a Ta, înaintea slavei Tale, am aşezat cu cinste aceste chipuri ale Iubitului Tău Fiu, întru pomenirea mântuitoarei întrupări şi a preaslăvitelor Lui minuni, a Pătimirilor şi răstignirii şi a morţii şi a preaslăvitei Învieri şi a Înălţării la ceruri şi a tuturor binefacerilor Lui, pe care le-a arătat neamului omenesc, fiind pe pământ, şi despre care lămurit ne istoriseşte Dumnezeiasca Evanghelie. De asemenea, am aşezat icoanele Prea Curatei Sale Maici, a Celei mai cinstite şi mai înalte decât toată făptura şi Celei mai plăcute Ţie rugătoare şi mijlocitoare pentru noi. Încă… ale tuturor Sfinţilor, ca ale unor plăcuţi, slujitori credincioşi şi de aproape prieteni ai Tăi şi care sunt adevărate chipuri ale Tale, nu îndumnezeind, ci ştiind că cinstea chipului se înalţă la cel care este închipuit pe el…; şi celor ce la nenorociri, nevoi şi necazuri şi la toate cererile vor căuta la aceste icoane ale lor, fă ca să fie ascultate rugăciunile şi cererile lor cele cu osârdie şi să dobândească mila iubirii Tale de oameni şi le dă iertare de păcate, şi-i învredniceşte să primească harul Tău…”

În final, amintim îndemnul Pastoralei Sfântului Sinod al B.O.R., din Duminica Ortodoxiei, din anul 2016. „Iată cât de necesare sunt sfintele icoane în viaţa noastră! Ele ne conduc la sfinţenie, la Dumnezeu. Fără sfintele icoane, lumea noastră spirituală ar fi mult mai săracă. Având însă în biserică şi în casă sfintele icoane, avem în faţa noastră un izvor de lumină, de spiritualitate, de puritate şi frumuseţe cerească. Prin urmare, avem datoria de a cinsti sfintele icoane, de a le apăra şi de a le iubi, deoarece sfintele icoane ne amintesc permanent adevărul credinţei că Hristos Domnul este pururea cu noi în Biserica Sa (cf. Matei 28,20), împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, cu cetele îngereşti şi cu toţi sfinţii lui Dumnezeu.

Această învăţătură este valabilă pentru toate timpurile şi locurile, pentru creştinii de astăzi şi de totdeauna!

Pr. AUREL GORAŞ

Protopopul Câmpulungului Moldovenesc

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: