Angela Merkel

Închiderea rutei Balcanilor „nu rezolvă problema”

Închiderea rutei Balcanilor „nu rezolvă problema”, a estimat ieri cancelarul federal german Angela Merkel, afirmând că o asemenea soluţie „nu este nici durabilă, nici perenă”, informează AFP. „Problema nu se rezolvă printr-o decizie unilaterală”, a declarat Merkel la postul de radio public german MDR. „Este nevoie de o decizie care să fie bună pentru toate cele 28 de ţări (membre ale UE). De aceea, mă angajez pentru o soluţie europeană adevărată, adică o soluţie a celor 28” de membri ai UE, a insistat Merkel. „Personal, cred că decizia unilaterală a Austriei, urmată de cea a ţărilor din Balcani, ne aduce, desigur, mai puţin refugiaţi, însă pune, pe de altă parte, Grecia într-o situaţie foarte dificilă”, a continuat ea. Dacă nu vom ajunge la un acord cu Turcia, Grecia nu va putea suporta multă vreme povara migraţiei, a avertizat cancelarul federal german, în condiţiile în care pe teritoriul grec sunt blocaţi zeci de mii de migranţi.

Referindu-se la planul de acţiune elaborat de UE şi Turcia, Merkel a insistat asupra faptului că Ankara „nu va decide singură”. „Am avertizat că într-o astfel de decizie — şi detaliile mai trebuie încă puse la punct — contează Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR)”, a declarat Merkel.

Ruta Balcanilor, coridor care permite trecerea migranţilor şi care era folosit din vara trecută, a fost închisă miercuri, după decizia Sloveniei de a nu mai lăsa să treacă refugiaţi pe teritoriul său. Măsura, menită să-i descurajeze pe noii migranţi să plece spre Europa, acutizează riscul de criză umanitară în Grecia. Închiderea acestui itinerar creşte şi mai mult presiunea asupra UE şi Turciei de a finaliza un acord menit să stăvilească afluxul de refugiaţi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI