Alina Gorghiu

PNL a depus acţiune în contencios-administrativ prin care contestă HG privind localele

PNL a depus ieri acţiunea în instanţa de contencios-administrativ prin care contestă Hotărârea de Guvern de organizare a alegerilor locale care prevede un singur tur de scrutin, a anunţat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă. „Astăzi am depus acţiunea la instanţa de contencios-administrativ. Se va judeca, după cum ştiţi, de urgenţă. Aşteptăm, aşa cum am aşteptat până acum, să vedem termenele pe care instanţa de contencios-administrativ ni le va da”, a declarat Alina Gorghiu, la finalul Biroului Politic Naţional al PNL.

Ea a spus că demersul nu este tardiv, atât timp cât este făcut înainte de data de 5 iunie. „O problemă de timp invocată de PSD nu o să poată înfrânge niciodată o dispoziţie constituţională sau o decizie a Curţii Constituţionale. Câtă vreme suntem înainte de data de 5 iunie, să ştiţi că suntem în timp. Nu văd niciun fel de dificultate în a organiza un al doilea tur de scrutin la două săptămâni după data de 5 iunie. Cum, de altfel, nu cred că se împiedică nimeni de scuze sau pretexte care nu au nicio legătură cu legea. Dânşii nu au vrut de la început două tururi de scrutin. Au mizat pe faptul că au un capital suplimentar de 500 de primari pe care i-au luat cu Ordonanţa 55, ordonanţă care, din păcate, este ţinută la sertar de PSD, ALDE şi alţii, având interesul să nu pună în aplicare acea decizie a Curţii Constituţionale”, a afirmat Gorghiu.

Potrivit acesteia, atunci când PNL îşi asumă o procedură, o anumită o temă, o face până la capăt.

Copreşedintele PNL anunţase marţi că Guvernul a răspuns la plângerea prealabilă a partidului, ca urmare putând fi continuate demersurile privind invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legate de alegerea primarilor într-un tur de scrutin.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI