Sărbătoarea „Zorilor Bucovinei” de la Cernăuţi – 75 de ani de la apariţia primei ediţii – a fost, nu greşim deloc când facem o asemenea afirmaţie, sărbătoarea românimii din spaţiul nord-bucovinean. Şi aceasta în primul rând datorită limbii în care ziarul a fost scris, limba română, cea pe care vorbitorii de acolo doreau s-o vadă şi scrisă. Or, graţie calităţii ziariştilor care au lucrat şi lucrează acolo („niciunul cu studii medii doar, cum afirma universitarul Mircea Lutic, ani de zile „stăpânul limbii” scrise în „Zorile Bucovinei”), publicaţia s-a dovedit a fi mai întâi o utilizatoare exemplară a limbii române, scrisă în cel mai corect mod posibil, mai corect decât orice publicaţie basarabeană, de exemplu, comparaţia aparţinând poetului Ilie Tudor Zegrea.
Şi el a fost „zorist” căci aşa şi-au numit echipa, cu împrospătările fireşti, cei care au lucrat efectiv la „Zorile Bucovinei”.
Sărbătoarea organizată de actuala echipă a „Zorilor…” a fost o călătorie lungă, de vreo şase ore, fără a fi obositoare, prin toate colţurile din regiune în casele locuitorilor căreia ziarul pătrunde. Din Vijniţa, de exemplu, a venit special la Cernăuţi, cu acest prilej, o tânără pereche, bărbatul, ucrainean get-beget, dorind să salute „Zorile…” chiar de pe scenă, în româneasca sa „învăţată mai ales cu sprijinul ziarului românesc” pe care-l citeşte, la care este abonat!
În maratonul de şase ore desfăşurat pe scenă au încăput, cu vorbele şi salutul lor, şi oaspeţii: consulul general al României la Cernăuţi, dna Eleonora Moldovan, cu întreaga sa echipă, şeful administraţiei regionale, Ioan Muntean, reprezentanţii primăriei cernăuţene şi ai altor primării din regiune, ai societăţilor culturale româneşti, ai românilor din Transcarpatia. Dar şi foşti „zorişti”, apoi corespondenţi din regiune ai ziarului, diriginţii oficiilor poştale care realizează abonamente la publicaţia sărbătorită. Ca şi o întreagă suită de artişti în frunte cu reprezentativul cor „Dragoş Vodă”, de la copii din clasele primare, până la oameni în vârstă, etate pe care şi-au cinstit-o odată cu cea sărbătorită a venerabilului şi tânărului totodată ziar cernăuţean.
Toată această excursie de şase ore în peisajul cultural românesc nord-bucovinean s-a întâmplat în faţa unei săli pline, din care au plecat foarte puţini spectatori, cei mai mulţi rămânând să cânte împreună cu coriştii, în final, „Noi suntem români” şi cu preoţii ce l-au însoţit pe protopopul Storojineţului, Vasile Covalciuc, „Mulţi ani trăiască” sărbătoritului.
Ne-a surprins, recunoaştem, „rezistenţa” tuturor la oboseală şi la istovitoarea perindare de forţe de pe scenă. Şi cei ce şi-au aşteptat cu răbdare rândul la a se produce pe scenă, şi cei ce i-au urmărit au dovedit, aşa cum remarcam în discuţia cu dl Ionel Ivan, ministru consilier la Consulat, o uriaşă nevoie a artiştilor de a se „produce” în faţa conaţionalilor în limba maternă, ca şi a spectatorilor de se bucura de ceea ce li se oferă.
Vom reveni asupra sărbătorii de la Cernăuţi, dar am vrut astăzi să marcăm marea izbândă a acesteia: bucuria cernăuţenilor de a se adăpa pe îndelete din limba scrisă, vorbită, cântată, bocită sau slăvită, în numele şi în cinstea unei publicaţii care a perpetuat limba noastră şi grafia latină într-un spaţiu o vreme de-a dreptul ucigător, totdeauna însă ostil românilor.
Comentarii