DSP Suceava cere spitalelor să facă analize specifice în toate cazurile de boli diareice din secţiile de pediatrie

> Până acum nu s-a raportat niciun caz de sindrom hemolitic uremic la copii

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a transmis spitalelor sucevene noile instrucţiuni primite de la Institutul Naţional de Sănătate Publică referitoare la definiţia de caz pentru sindrom hemolitic uremic la copiii cu vârste sub cinci ani, dar şi cele privind fluxul informativ şi fişa de declarare a cazurilor.

Directorul adjunct al DSP Suceava, Cătălina Zorescu, a declarat că s-­a solicitat spitalelor să ia măsuri de urgenţă, astfel încât laboratoarele proprii ale unităţilor spitaliceşti sau cele cu care se află în contract să efectueze investigaţia etiologică a tuturor cazurilor de boli diareice internate în secţiile de pediatrie, iar probele cu tulpinile izolate să fie trimise la laboratorul DSP Suceava, pentru confirmarea diagnosticului şi pentru investigaţii suplimentare.

„În anumite situaţii, probele pot fi transmise Institutului Cantacuzino din Bucureşti pentru investigaţii mai aprofundate” a explicat Cătălina Zorescu.

Ea a spus că până în prezent nu au fost raportate astfel de cazuri, iar autorităţile sanitare sucevene ţin legătura cu medicii coordonatori ai secţiilor de pediatrie, fiind „o colaborare şi consultare permanente”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI