Lansare de carte

Deportarea nemţilor

Comemorarea deportării din ianuarie 1945 a nemţilor din România în Uniunea Sovietică adaugă evenimentelor organizate cu acest prilej lansarea cărţii „Deportarea nemţilor bucovineni în Uniunea Sovietică. Documente, amintiri, martori ai vremii”. Volumul îi are ca autori pe dr. Ortfried Kotzian, dr. Ioana Scridon şi Luzian Geier, primul şi ultimul protagonişti ai parteneriatului Schwaben – Suceava – Cernăuţi, toţi trei fiind prezenţi la lansare.

Organizatorii lansării sunt Forumul Democratic al Germanilor din România (FDGR) – Regiunea Bucovina şi Organizaţia Tineretului German din Bucovina, FGGR fiind şi editorul volumului.

Lansarea este programată pentru sâmbătă 20 februarie, ora 11, la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava, urmată după-amiază, de la ora 17, de un dialog al autorilor cărţii cu tineri suceveni. Duminică, după un recviem la catedrala romano-catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava în memoria deportaţilor decedaţi, o nouă lansare va avea loc după-amiază la Casa Germană din Rădăuţi.

O „celebrare” cinică a tragediei din ianuarie 1945 poate fi pusă pe seama lui Winston Churchill, care scria la vremea aceea: „…nu înţeleg de ce ruşii ar greşi dacă cer 100 sau 150 de mii din aceşti oameni să lucreze în subteranul lor (…) Eu nu pot să consider că ar fi greşit din partea ruşilor să ia români de orice origini doresc, ca să lucreze în minele ruseşti…”. Am citat din… citatul consemnat într-un articol semnat de cel ce scrie aceste rânduri, apărut la 14 februarie 1995 în ziarul „Crai nou”. De altfel, în vara anului 1993 am realizat un „interviu-serial” cu fraţii Wilhelm Hermann şi Rozina Hariuc, din Paltin, ambii deportaţi în Siberia în ianuarie 1945. (D. TEODORESCU)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI