Un poliţist de frontieră acuzat că percepea taxă de protecţie pentru trecerea „în siguranţă” a frontierei, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată a unui ofiţer de poliţie de frontieră şi a unui vameş în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Astfel, a fost trimis în judecată George Ioan Călinescu, care, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară şi „şef tură de Serviciu” la Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret la data respectivă, este acuzat de infracţiuni de luare de mită în formă continuată şi de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în formă continuată, în timp ce Dumitru Nicolaică, în calitate de lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Siret, a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

În rechizitoriul întocmit de DNA Suceava se arată că, în perioada februarie 2008 – iulie 2008, George Ioan Călinescu, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară şi „şef tură de Serviciu” la Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret, a pretins şi primit în scop de “protecţie” de la martorii denunţători H.D. şi S.D., care în perioada de referinţă au tranzitat prin PTF Siret cu bunuri accizabile, suma de 1.500 lei, precum şi bunuri (motorină) în valoare de 1000 lei, cu scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu referitoare la constatarea de infracţiuni şi contravenţii în zona de competenţă.

El mai este acuzat că în data de 16.12.2008 a pretins şi primit în scop de “protecţie” de la martorul denunţător B.G.O., care în perioada de referinţă a tranzitat prin PTF Siret cu produse accizabile, bunuri (motorină şi obiecte decorative) în valoare de 750 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la constatarea de infracţiuni şi contravenţii în zona de competenţă. Iar în 17/18.12.2008 a pretins şi primit în scop de “protecţie” de la martorul V.A., care în perioada anului 2008 a tranzitat prin PTF Siret cu produse accizabile, suma de 300 de lei şi două sticle de whisky, reprezentând “taxa de protecţie” pentru şase tranzitări efectuate de martor, prin punctul vamal Siret, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la constatarea de infracţiuni şi contravenţii în zona de competenţă.

Totodată, Călinescu, în calitate de coordonator de tură de serviciu şi persoană care avea în atribuţiuni coordonarea activităţii cadrelor poliţiei de frontieră ce îşi desfăşurau activitatea în PTF Siret, i­a sprijinit în orice mod pe martorii P.G. şi T.F., comunicându-le informaţii privind momentele prielnice tranzitării în siguranţă a punctului vamal Siret cu bunuri accizabile peste limita legală. El mai este acuzat că, în data de 01/02.12.2008, i­a sprijinit în orice mod pe martorii P.G. şi T.F., în sensul indicării momentelor prielnice de tranzitare a punctului vamal în condiţii de siguranţă cu produse accizabile, iar în 16.12.2008, a sprijinit în orice mod pe numitul B.G.O., indicându-i acestuia momentele prielnice tranzitării punctului vamal cu bunuri accizabile peste limita legală, furnizându-i totodată informaţii cu privire la prezenţa unor superiori în PTF Siret.

Totodată, în noaptea de 17/18.12.2008 a sprijinit în orice mod pe martorul V.A., indicându-i acestuia, printr-un limbaj codificat, momentele prielnice de tranzitare a PTF Siret cu produse accizabile.

Lucrătorul vamal este acuzat că în 16.02.2009, fiind de serviciu în cadrul Biroului Vamal Siret , a primit de la martorul B.T. o sacoşă cu produse alimentare pentru a-i permite acestuia trecerea prin punctul vamal cu bunuri accizabile fără a se dispune măsuri legale faţă de acesta, respectiv de a fi controlat şi eventual sancţionat, în ipoteza în care depăşeşte cantitatea de bunuri accizabile admisă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI