Fundamentat la nivelul anului trecut

Buget optimist pentru anul 2016

> În 2015, în ciuda unor venituri proprii mai mari cu 40 de milioane de lei, nivelul execuţiei bugetare a fost de doar circa 70% > „Bugetul este unul optimist, şi încercăm să împăcăm pe toată lumea, astfel încât din acesta să facem cât mai multe finanţări”, a reliefat edilul-şef Ion Lungu

Bugetul local al municipiului Suceava pe anul 2016 este unul de acelaşi ordin de mărime cu cel de anul trecut, a declarat Ion Lungu, şeful administraţiei din reşedinţa de judeţ. Conform proiectului care va ajunge pe masa consilierilor locali, la partea de venituri, bugetul municipiului este fundamentat la 382,24 de milioane de lei, iar la partea de cheltuieli, la 382,36 de milioane de lei, cu un deficit de 117.196 de milioane de lei.

Cea mai mare alocare, respectiv cea de 28,26% din buget este prevăzută pentru Învăţământ, după care vin Locuinţele, serviciile şi dezvoltarea publică, cu 15,99% din prevederi; Transporturile, inclusiv întreţinerea şi reparaţiile la străzi, cu 13,49% din total, cât şi Combustibilul şi energia, incluzând şi subvenţiile pentru energia termică, cu 12,08% din buget. În ordine urmează Cultura, recreerea şi cultele, deţinând 8,09% din buget; Protecţia mediului – 6,65%; asigurările şi asistenţa socială – 4,49%; autorităţile executive – 3,3%; Ordinea publică şi siguranţa naţională – 2,06%; Datoria publică – 1,74%; Servicii publice de evidenţă a persoanelor – 1,58%; Sănătate – 1,51% şi Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă – 0,31%.

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, susţine că bugetul pentru 2016 este unul al dezvoltării, similar anului trecut, dovadă fiind faptul că aproximativ 32% din cheltuieli vor lua această cale, diferenţa de 68% fiind destinată funcţionării.

În acelaşi timp, Lungu susţine că bugetul este unul optimist, având în vedere că, în 2015, în ciuda unor venituri proprii mai mari cu 40 de milioane de lei, nivelul execuţiei bugetare a fost de circa 70%. „Bugetul este unul optimist, şi încercăm să împăcăm pe toată lumea, astfel încât din acesta să facem cât mai multe finanţări”, a reliefat Ion Lungu, primarul Sucevei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI