La cea de-a treia etapă la sanie pe pârtie naturală de la Vatra Dornei

România, locul al IV-lea la proba pe echipe

fil-36În perioada 14-17 ianuarie, la Vatra Dornei, a avut loc etapa a treia din circuitul Cupei Mondiale, ediţia 2016, la sanie pe pârtie naturală. Sania pe pârtie naturală este o disciplină diferită de sanie pe pârtie artificială, inclusă în programul olimpic. Finalul competiţiei a avut loc, duminică, odată cu disputarea ultimelor trei probe, adjudecate de sportivii italieni, marii câştigători ai competiţiei.

Condiţii foarte bune de concurs în primele două zile, impecabile în a treia

Prin Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, România a devenit o locaţie obişnuită pentru etapele de Cupa Mondială, anul viitor staţiunea suceveană urmând să găzduiască Cupa Mondială Seniori.

De la prof. Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, principalul organizator al competiţiei, am aflat că, la fel ca în ultimii ani, indiferent de perioada în care se desfăşoară această competiţie, ianuarie sau februarie, temperaturile pozitive sunt principala problemă. Din această cauză nu se poate pregăti gheaţa pe pistă şi nici sanierii români nu pot fructifica avantajul pistei proprii printr-o pregătire corespunzătoare. Din cauza temperaturilor ridicate au fost şi ţări care au renunţat la organizarea acestei competiţii. La noi s-a muncit inclusiv de Revelion, când temperaturile au fost scăzute şi s-a putut lucra la gheaţă.

Vineri noaptea, după antrenamentele oficiale, au fost temperaturi sub aşteptări şi peste prognoze la miezul nopţii, pârtia fiind puţin mai moale decât ar fi trebuit. Ni s-a cerut să dăm de trei ori cu apă, cu toate că era suficient de două ori, pentru că la al treilea rând pârtia s-a muiat un pic. Condiţiile de concurs au fost bune, dar puteau fi excelente şi sâmbătă, aşa cum au fost duminică, când probele de simplu feminin, masculin şi cea pe echipe s-au desfăşurat la minus 10 şi minus 8 grade. În această competiţie rezultatele şi aprecierile sportivilor contează. Dacă dai vina pe natură te justifici, dar nu are valoare. Valoarea o dă pârtia când este excelentă şi concursul se desfăşoară în condiţii corespunzătoare”, ne-a declarat prof. Octavian Pungovschi.

A cincea etapă de Cupă Mondială găzduită de Vatra Dornei

Etapa a treia a Cupei Mondiale de Sanie pe Pârtie Naturală a fost organizată de Federaţia Internaţională de Sanie (F.I.L), Federaţia Română de Bob şi Sanie (FRBS) şi Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei (CSI), împreună cu Primăria Vatra Dornei, cu sprijinul Serviciului Salvamont, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava, Detaşamentul Vatra Dornei al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, al sponsorilor locali şi naţionali. Evenimentul sportiv este unic în România, iar ţara noastră este gazdă pentru al patrulea an consecutiv al acestei competiţii.

„A devenit deja o tradiţie să organizăm la Vatra Dornei acest eveniment sportiv de talie internaţională. Am început în 2012 şi ne aflăm la a cincea etapă de Cupă Mondială găzduită de staţiunea bucovineană. În ceea ce priveşte etapa din acest an, avem foarte mulţi sportivi la start, din 16 naţiuni. Deja ei cunosc pârtia şi nu au fost probleme sau accidentări pe parcursul coborârilor.

Suntem mulţumiţi că ne-a ajutat vremea şi totul a fost perfect, competiţia s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii, participanţii, oficialii şi sportivii fiind încântaţi de condiţiile de concurs, foarte mulţumiţi de găzduirea şi ospitalitatea cu care au fost primiţi în fiecare an. Nu au fost foarte multe zile pentru această competiţie, cu o săptămână în urmă fiind etapă la Latsch, Italia, iar săptămâna viitoare etapa a IV-a la Moscova. Din acest motiv programul a fost foarte concentrat. Anul acesta a fost o competiţie strânsă, s-a câştigat la zecimi sau chiar sutimi de secundă, aşa cum se întâmplă de obicei în sporturile de iarnă sanie, bob, skeleton. Această etapă de Cupă Mondială a fost un exerciţiu pentru ceea ce se va întâmpla anul viitor la Vatra Dornei, Campionatul Mondial de Seniori, o competiţie extrem de importantă, căreia Federaţia Română de Bob şi Sanie, Federaţia Internaţională de Sanie şi autorităţile locale îi acordă deja o atenţie deosebită”, ne-a declarat Sorin Buta, preşedintele Federaţiei Române de Bob şi Sanie.

România a fost reprezentată de trei sanieri în Cupa Mondială

Joi, în prima zi, a avut loc şedinţa tehnică, după care vineri, 15 ianuarie, au avut loc manşele unu şi doi ale antrenamentelor la sanie simplu masculin, simplu feminin şi sanie dublu şi calificările pentru Cupa Naţiunilor şi etapa de Cupă Mondială. La toate cele trei probe din calificări s-au impus sănierii italieni. La simplu masculin, Alex Gruber şi Patrick Pigneter nu s-au putut departaja, înregistrând acelaşi timp, respectiv 47 secunde 69 sutimi, la simplu feminin s-a impus italianca Evelin Lanthaler cu 48 secunde 62 sutimi, iar la proba de dublu, cel mai bine clasat a fost echipajul Italiei, format din Pigneter Patrick şi Clara Florian 50 secunde 56 sutimi. Sportiva noastră, Anişoara Hutopilă, împreună cu Ciprian Tăslăoanu şi Adrian Filimon s-au calificat în Cupa Mondială, iar Bogdan Moroşan a abandonat în calificări.

„Mă bucur că m-am calificat în Cupa Mondială, chiar dacă acest lucru a fost posibil de pe poziţia a XV-a , pentru că anul competiţional 2014-2015, l-am ratat în urma unei accidentări. Anul acesta am participat la prima etapă, cea din Austria, de la Kuhtai. Revin după doi ani pe pista de sanie de la Vatra Dornei, mai am un pic de frică, este normal după accidentul avut, dar mă bucur că am reuşit să revin să concurez acasă, cu toate că nu am avut decât trei zile de antrenament, ceea ce este foarte puţin, dar totul a depins de condiţiile meteo. Sper că rezultatul obţinut îi mulţumeşte pe antrenorii mei”, ne-a declarat Anişoara Hutopilă.

La dublu nu am reuşit să ne calificăm nici la Cupa Naţiunilor şi nici la etapa de Cupă Mondială.

„Sunt plăcut surprins de numeroasa participare, respectiv 16 naţiuni, reprezentate de 32 de băieţi, 21 de fete şi 12 echipaje de dublu. Din fericire, ne-a ajutat foarte mult şi vremea în organizarea competiţiei, deoarece temperaturile au scăzut, iar gheaţa se menţine excelent. Antrenamentele s-au desfăşurat în condiţii foarte bune, nu au fost probleme sau incidente pe pârtie şi sper ca şi la concursuri să nu se înregistreze accidentări, iar cei mai buni să câştige”, a precizat directorul de concurs, Ioan Apostol după calificări

Locurile 4 şi 6 în Cupa Naţiunilor simplu feminin au aparţinut României

Nicoleta Burlui şi Petronela Ivan s-au calificat pentru Cupa Naţiunilor. Petronela Ivan a reuşit să obţină un onorant loc 4, cu 59 secunde, 54 de sutimi, la o secundă şi 9 sutimi diferenţă de ocupanta locului III, Marketa Kosova din Cehia, în timp ce Nicoleta Burlui a ocupat poziţia a şasea. Urcarea pe podiumul de premiere a sportivei Marketa Kosova a fost o surpriză pentru toţi cei prezenţi, reprezentanta Cehiei fiind la a doua participare la o astfel de competiţie, iar rezultatul obţinut la Vatra Dornei reprezintă pentru Cehia „prima urcare pe podiumul de premiere”, cum au anunţat oficialii Federaţiei Internaţionale de Sanie. La feminin, Cupa Naţiunilor a revenit Dariei Maleeva din Rusia, iar italianul Stefan Federer a terminat primul la cursa bărbaţilor în faţa ruşilor Alexey Martyanov şi Ivan Lazarev. În proba de dublu, Cupa Naţiunilor, victoria a revenit dubloului Cristian şi Andreas Schopf din Austria.

Patrick Pigneter, o nouă victorie

Favorit în competiţia masculină, italianul Patrick Pigneter, în vârstă de 28 de ani, a declarat că Vatra Dornei este un loc special pentru el, deoarece pe pista din această localitate a câştigat patru din cele cinci curse care au avut loc pe pista „Bucovina”, tot aici a obţinut pentru a zecea oară Cupa Mondială. Şi Alex Gruber a venit la Vatra Dornei cu scopul de a se „bate pentru victorie” cu compatriotul său, după ce a terminat ultima cursă la două sutimi în spatele marelui campion italian. Austriacul Thomas Kammerlander a fost al treilea în etapa de la Latsch şi singurul sanier care l-a învins pe Pigneter în România, austriacul câştigând etapa de Cupă Mondială din 2014.

În etapa de Cupă Mondială sanie, simplu, masculin de duminică, aşa cum era de aşteptat, lupta pentru primul loc pe podium s-a dat între trioul italian Florian Clara, Patrick Pigneter, Alex Gruber şi Thomas Kammerlande din Austria. Cel mai bun timp l-a obţinut Pigneter, 46 secunde 28 sutimi, acesta fiind cel mai rapid timp din competiţia de la Vatra Dornei. Obţinând a zecea victorie consecutivă şi maximul de puncte din circuitul Cupei Mondiale şi-a asigurat un avans considerabil pentru obţinerea Cupei Mondiale. El a fost urmat de Gruber, care a atins mantinela de la primul viraj şi a pierdut zecimi de secundă. Austriacul Thomas Kammerlande s-a clasat al treilea, la o diferenţă de peste o secundă faţă de primul clasat. Ciprian Tăslăoanu s-a clasat al 21-lea, la o diferenţă de 11 secunde şi 40 de sutimi faţă de Pigneter, fiind urmat la o secundă şi 44 sutimi de Adrian Filimon.

Aur pentru Evelin Lanthaler

În competiţia feminină pasionaţii acestui sport au aşteptat cu interes duelul dintre Evelin Lanthaler (ITA) şi Ekaterina Lavrentyeva (RUS), rusoaica câştigând competiţia de anul trecut din România, iar italianca a dominat ultima cursă la Cupa Mondială de la Latsch.

La simplu feminin s-a impus italianca Evelin Lanthaler cu 48 de secunde, urmată la 77 de sutimi de austriaca Tina Unterberger şi la o secundă şi 6 sutimi faţă de ocupanta locului I, a ajuns una din favoritele cursei, rusoaica Ekaterina Lavrentyeva. O altă favorită, italianca Greta Pinggera, şi-a dorit foarte mult victoria, mai ales că duminică şi-a aniversat ziua de naştere, dar cele 17 sutimi în plus faţă de rusoaică i-au adus locul IV. Anişoara Hutopilă a obţinut poziţia a 13-a în clasamentul general.

Evelin Lanthaler a câştigat competiţia, după ce sâmbătă, în calificări, şi-a creat un avantaj în faţa austriecei Tina Unterberger, sportivă care duminică a coborât înaintea Evelinei, iar aceasta a ştiut ce timp îi trebuie pentru a-şi asigura cea mai înaltă poziţie a podiumului. „Acest avantaj a fost temelia pentru victoria de duminică”, cum a declarat Lanthaler.

Proba de dublu, câştigată de Italia

Prima probă din cadrul celei de-a treia etape de Cupă Mondială a fost cea de dublu, probă care solicită cel mai mult gheaţa pistei de sanie. S-a luat această decizie pentru că la Vatra Dornei sâmbătă noaptea se anunţau temperaturi negative, şi în zonele unde s-au produs mici deteriorări ale gheţii s-a putut interveni, astfel încât duminică pista să arate impecabil.

Concursul s-a desfăşurat pe durata a doua manşe, ambele fiind dominate de italienii Patrick Pigneter şi Florian Clara. Pigneter şi Clara au plecat din start ca favoriţi ai competiţiei de dublu şi au reuşit să termine competiţia pe primul loc, urmaţi la o secundă şi 38 de sutimi de austriecii Rupert Brueggler şi Tobias Angerer. Dubloul austriac a confirmat şi în acest an nivelul ridicat de pregătire, cu toate că ruşii Aleksandr Egorov şi Petr Popov s-au prezentat într-o formă foarte bună cu o săptămână înainte de a evolua acasă, în etapa a IV-a de Cupă Mondială de la Moscova care se va desfăşura în perioada 22-24 ianuarie 2016 .

România, locul al IV-lea la proba pe echipe

Startul probei pe echipe, o probă în care puterea de concentrare şi sincronizarea între concurenţi sunt esenţiale, pentru că, în momentul în care sania de simplu feminin trece linia de sosire se deschid porţile pentru sania de simplu masculin, iar în momentul în care aceasta trece prin dreptul fotocelulei de la sosire, echipajul de dublu poate trece de lina de start. Primul loc a fost ocupat de echipa Italiei, cu echipajul format din Evelin Lanthaler, Alex Gruber, Patrick Pigneret şi Florian Clara (2:29.23), pe locul II s-a clasat echipa Rusiei, formată din Ekaterina Lavrentyeva, Gregori Bukin, Aleksandr Egorov şi Petr Popov (2:29.92), iar locul trei a fost ocupat de echipa Austriei, formată din Tina Unterberger, Thomas Kammerlander, Rupert Brueggler şi Tobias Angerer (2:29.98). Echipa României, formată din Anişoara Hutopilă – simplu, feminin, Adrian Filimon, simplu masculin şi dubloul Bogdan Moroşanu şi Ciprian Tăslăoanu, a ocupat locul IV, cu un timp total de 2 minute 45secunde 83 sutimi. Departajarea între primele trei clasate s-a făcut la sutimi de secundă, iar diferenţa dintre Rusia şi Austria a fost dată de dubloul rus care a scos un timp excelent, 51 secunde 61 de sutimi, până la coborârea acestora câştigătoare fiind Austria, diferenţa dintre cele două ţări fiind de 6 sutimi de secundă.

Emoţii pentru sportivi, antrenori şi organizatori

Cele mai mari emoţii au fost în zona de start, acolo unde sportivii se pregăteau pentru coborâre, dar şi unde aflau timpii scoşi de colegii lor, pregătindu-şi împreună cu antrenorii strategiile de abordare a concursului. Unii, mai dotaţi, aveau sisteme de comunicaţii moderne, astfel încât legătura cu antrenorii era menţinută şi în momentul în care sportivul era pe linia de start, dar şi pe timpul cursei; pentru alţii, cum e cazul celor din România, sfatul antrenorilor era primit cu ceva timp înainte de plecare. Tot la start era verificat ecartamentul şi greutatea saniei, pentru ca acestea să corespundă cu regulamentul de concurs. În fiecare viraj au fost arbitri, oficiali, antrenori şi echipe Salvamont, ultimii, spre bucuria tuturor celor prezenţi, nu au avut sportivi accidentaţi.

Şi la sosire au fost emoţii în faţa tabelei de cronometraj electronic, pentru unii timpii afişaţi aducând lacrimi de bucurie, pentru alţii lacrimile tristeţii, acestea păstrându-se pe obrajii Ekaterinei Lavrentyeva şi pe podiumul de premiere.

Emoţii au fost şi pentru organizatori, dar şi pentru personalul de la Pensiunea „Casa Bucovineană”, care au pregătit la baza pârtiei mâncăruri tradiţionale româneşti şi specifice membrilor delegaţiilor din ţările participante, unii sportivi şi oficiali preferând bucatele specifice ţărilor de provenienţă, culturii sau religiei de care aparţin.

„Dumnezeu m-a încercat anul acesta prin condiţiile meteo şi, la final, mi-a dat un semn că trebuie să trec mai des pe la biserică, pentru că sâmbătă noaptea am avut temperaturile pe care ni le-am dorit de foarte mult timp. Am fost persecutat de vreme, s-a muncit foarte mult şi nu ne-am făcut de râs anul acesta, la ultimele două probe, cele de simplu feminin şi masculin gheaţa fiind excelentă, reuşind să ne menţinem la un nivel foarte înalt când toată Europa a suferit din cauza vremii. În perspectiva anului viitor, sper că am făcut o repetiţie reuşită pentru organizarea Campionatului Mondial. Au fost 16 ţări, câteva venind în premieră, cum ar fi Brazilia, Argentina, Elveţia, Bosnia. Este foarte important că la noi au reuşit să ajungă sportivi din 16 ţări, la prima etapă din Austria la care am participat au fost doar 12 naţiuni. Cred că ospitalitatea din Bucovina şi pârtia, care după părerea lui Patrick Pigneter, numărul 1 în sania de pistă naturală, este foarte tehnică şi spectaculoasă, care pare uşoară, dar nu este, a atras un aşa mare număr de sportivi. Toate problemele apărute le-am rezolvat din mers, unele dintre ele în stil românesc, pentru ca totul să se desfăşoare normal.

Evoluţia sanierilor români a fost aproape foarte bună. Pentru prima oară am avut trei sportivi calificaţi în finala etapei de Cupă Mondială şi la cât de mult am reuşit să ne antrenăm este chiar foarte bine. Sania pe pistă naturală nu este numărul unu din punct de vedere financiar, nu suntem susţinuţi financiar, o parte dintre seniori lucrează şi au fost nevoiţi să îşi ia concediu ca să participe, Anişoara Hutopilă este studentă şi este în sesiune, dar am reuşit să facem o echipă competitivă şi să nu ne facem de ruşine la noi acasă, chiar dacă, nici în acest an, nu am avut avantajul pârtiei. Sportivii noştri au făcut un singur antrenament faţă de sportivii din celelalte ţări. Aştept o susţinere din partea Federaţiei Române de Bob şi Sanie, pentru că sania pe pistă naturală ne-a adus satisfacţii şi la nivel de Federaţie, nu numai la nivel de oraş. Administraţia locală, noi cei din Vatra Dornei, ne zbatem mai mult decât Federaţia şi ar trebui să ne egaleze din acest punct de vedere”, ne-a declarat prof. Octavian Pungovschi la sfârşitul competiţiei.

Sorin Buta, preşedintele Federaţiei Române de Bob şi Sanie a declarat la Vatra Dornei, că această localitate „este singura din ţară unde se formează sportivi pentru sania pe pistă naturală, Sinaia renunţând la această ramură sportivă pentru sanie pe pistă artificială, bob şi skeleton. Cu toate că sunt singurii, dar şi cei mai buni din ţară, fac parte din elita acestui sport, din cauza subfinanţării, sportivii legitimaţi la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei nu îşi pot permite să participe la toate etapele de Cupă Mondială la sanie pe pârtie naturală.

Aprecieri din partea Federaţiei Internaţionale de Sanie

Federaţia Română de Bob şi Sanie, împreună cu Federaţia Internaţională de Sanie au organizat la Vatra Dornei cinci etape de Cupă Mondială la Sanie pe Pârtie Naturală, un Campionat Mondial de Juniori, iar în 2017 tot aici va avea loc cea mai importantă competiţie a acestei ramuri sportive, şi anume Campionatul Mondial de Seniori.

Reprezentanţii Federaţiei Internaţionale de Sanie au apreciat condiţiile şi modul de organizare a etapei de Cupă Mondială, stabilind duminică după-amiază, în cadrul unei şedinţe tehnice, detaliile pentru Campionatul Mondial de anul viitor.

„În numele Federaţiei Internaţionale de Sanie vă mulţumesc din suflet pentru buna organizare. În primul rând suntem fericiţi că am avut o bună organizare şi o bună desfăşurare a concursului, în al doilea rând pentru că nu am avut niciun accident. Federaţia Internaţională de Sanie are un obicei de a înmâna la fiecare competiţie un premiu special unui membru din comitetul de organizare. Anul acesta premiul este acordat lui Florian Ţicu, secretar general al Federaţiei Române de Bob şi Sanie”, a declarat Peter Knauseder, vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Sanie.

La finalul competiţiei, primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş, nu a adresat „cuvinte de adio, ci cuvinte de început” precizând că „de astăzi încolo la Vatra Dornei şi în Bucovina se vor desfăşura tot mai multe activităţi. Tradiţia şi sporturile de iarnă vor cuceri întreaga ţară, Europă şi lume. Vom avea tot timpul aici practicanţi ai sporturilor de iarnă din întreaga lume. Le mulţumesc celor care au fost astăzi alături de noi şi vom fi cât mai uniţi pentru a organiza cât mai bine următoarele competiţii. Vă aşteptăm cu drag”, a spus Ilie Boncheş.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI