…şi cântă tot mai bine. Nu „la geam” ca în cunoscuta colindă, ci în biserici, pe scenă sau în aer liber, la festivităţi, fiind ascultaţi cu atenţie, admiraţi şi apreciaţi de toţi cei care-i ascultă.
Biserica Sf. Dumitru, ca şi Biserica Sf. Nicolae şi alte biserici din Câmpulung Moldovenesc au, pe lângă coruri mixte de adulţi, şi coruri de copii.
De ce ne vom opri totuşi la corul de copii al Bisericii Sf. Dumitru? De câţiva ani buni, părintele Liviu Solovan, parohul bisericii, s-a gândit să atragă şi să-i stimuleze pe copiii enoriaşilor, care-şi însoţeau la slujbe părinţii şi care uneori, cu inocenţa copilăriei, mai făceau gălăgie. Nucleul l-au format copiii sfinţiei sale şi ai coriştilor adulţi. Lor li s-au alăturat apoi alţii şi alţii, tot mai mulţi.
Copiii au luat foarte în serios misiunea lor şi din acel nucleu s-a ajuns acum la un cor numeros, de calitate, care s-a afirmat, devenind cunoscut nu numai în localitate şi judeţ, ci şi în alte zone ale ţării.
Corul nu se manifestă doar la sărbători religioase, ci şi cu prilejul unor sărbători naţionale sau al altor evenimente importante din viaţa municipiului, când prezintă adevărate concerte de cântece religioase şi patriotice. Biserica amintită răsună în fiecare an de Hora Unirii, Balada Brâncovenilor, Imnul Eroilor etc. în zilele de sărbătoare dedicate acestor evenimente.
Pentru a-i stimula, părintele organizează cu ei deplasări la mănăstiri, la biserici din zonă, fiind de multe ori invitaţi la hramuri, la sfinţiri sau cu alte prilejuri. Corul de copii al Bisericii Sf. Dumitru a fost astfel oaspetele mănăstirilor Petru Vodă, Cămârzani, Sihăstrie, Rarău (Chiril), Slatina, Putna, Sihăstria Putnei, Pojorâta, Plutoniţa, a cântat la biserica din Rădăşeni şi din alte localităţi ale judeţului, dar şi la Neamţ, la Bârsana şi în alte locuri din Maramureş.
Glasurile cristaline ale acestor copii talentaţi au răsunat pe scenele Festivalului de colinde de la Sadova, al celui de la Fundu Moldovei, dar şi la Festivalul judeţean de datini şi tradiţii populare prilejuite de sărbătorile de iarnă, de la Suceava; cu prilejul zilei Eroilor la Câmpulung, cu alte ocazii la care corul, căruia i-a mers de acum vestea, este invitat. Deseori, la aceste deplasări participă şi părinţii copiilor, asigurând mijloacele de transport.
Frumuseţea concertelor, adevăratelor spectacole, pentru că acestea conţin şi recitări, urături, ziceri, constă nu numai în bogăţia şi calitatea repertoriului (părintele i-a învăţat nu numai colinde străvechi din zona noastră, unele aproape necunoscute, ci şi din alte zone ale ţării, precum Maramureş ş.a.), ci şi în faptul că toţi vin îmbrăcaţi în port naţional. Din lada de zestre a bunicelor şi străbunicelor sau procurate pe alte căi, uneori cu eforturi materiale de către părinţi, o bună parte dintre corişti au de acum costume naţionale proprii, pe care le poartă cu mândrie atunci când vin la biserică. Meritul preotului, ca şi înţelegerea părinţilor, a făcut ca aceste manifestări să fie adevărate lecţii de educaţie patriotică, insuflându-le copiilor mândria că sunt români.
Astfel, dintr-un nucleu de copii, atraşi prin cântec la biserică, corul la care ne-am referit a devenit o formaţie despre care se vorbeşte şi se va vorbi în continuare cu admiraţie şi respect. Cei mici au crescut şi au devenit mari, lor li se alătură noi generaţii de copii talentaţi. Ar fi nedrept să-i pomenim pe unii şi să-i omitem pe alţii. Toţi merită amintiţi. Vom menţiona totuşi că baza prestigioasei formaţii o constituie copiii părintelui şi ai coriştilor adulţi (sunt înălţătoare momentele în care, la liturghii, corului mixt din Cafas îi răspund de la strană copiii sau când cântă împreună Tatăl nostru), ai copiilor enoriaşilor obişnuiţi ai bisericii, dar şi alţii care li se alătură cu drag. Merită totuşi menţionată Iustina, fiica cea mare a părintelui, care a fost, împreună cu surorile ei şi cu frăţiorul mai mic, sufletul formaţiei, şi care acum este studentă, dar vine la sfârşit de săptămână să-şi ajute părintele în misiunea nobilă pe care şi-a asumat-o.
Iată de ce, autorul acestor rânduri, fără a minimaliza preocupările celorlalte biserici de a atrage şi educa copiii, a considerat că formaţia de copiii a Bisericii Sf. Dumitru din Câmpulung Moldovenesc merită o menţiune deosebită.
Foto: WILLI TOPERTZER




























Comentarii