Aproape 19% dintre locuinţele din România aveau asigurare obligatorie la finalul lui 2015

 Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut anul trecut cu 99.625, la 1.590.954, astfel că, la finalul lunii decembrie, 18,7% dintre cele 8,5 milioane de locuinţe din România aveau asigurare obligatorie, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.

La finalul anului 2014, erau active 1.491.329 poliţe PAD.

Potrivit PAID, 74,4% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 25,6% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 90,8% din poliţele PAD au vizat locuinţe de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exterior din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 9,2% locuinţe de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală — cutremure, inundaţii şi alunecări de teren — a tuturor locuinţelor din România. Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 20 de euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI