Motto: „Dacă este şi Deşliu,
Eu de ce, bă, să nu fiu?”
(Un oarecare Tudor George de pe la Curtea de Argeş)
Ce ţi-e şi cu democraţia asta! D-apoi cu statul de drept, cu pluripartidismul, cu parlamentarismul, cu justiţia şi cu toate ale ei. Uite, de exemplu, îţi vine aşa să spui că jumătate din munţii României sunt ai tăi: te pui bine cu un notar, le promiţi câte cel puţin 25% din valoarea patrimoniului cerut celor din administraţie, iar cu justiţia te descurci tu, că nu eşti prost. Dacă-i vorba de o bagatelă de Bucegi sau de Ceahlău, cu câteva mii de lei eşti stăpân, faci garduri şi o cabană, iar tu, muritor de rând, te trezeşti că, dacă vrei să te arunci în gol, de pe Pietrele Doamnei, trebuie să şi plăteşti, ca fericirea să-ţi fie deplină. Dar, după câte se pare, cel mai uşor este să te dai os domnesc „de România”; asta chiar nu face rău nimănui şi deci este pe bani puţini. După umila mea părere, ar putea fi „de România” urmaşii Cantacuzinilor (urmaşii Brâncovenilor au murit toţi), Rosetteştilor, Mavrocordaţilor, Sturzeştilor, Ghiculeştii şi alte câteva familii care au făcut ceva pentru ţară, între care, vă vine să credeţi?, şi familia Cernat. În momentul în care nişte oportunişti (neam de neam, fii de ţăran) îmi umpleau capul cu ideile lor trăsnite despre monarhie şi regi, despre ce-am fi putut fi dacă rămânea Mihai Hohenzollern pe tronul României, le-am spus că, dacă vor rege, să aleagă pe cineva din familia Cernat. Este de la sine înţeleasă uluiala „regaliştilor” la această afirmaţie şi, dintre toate câte ar fi trebuit să fie potrivnice, n-au găsit cu cale decât să spună că familia Cernat n-are vechime. Acum şi aici, consider că trebuie să le răspund că familia Cernat este în istoria românească de la începutul secolului al XV-lea, fraţii Cernat Ploscaru şi Ştefan Cernat, dăruiţi de domnii Moldovei şi de Ştefan cel Mare cu moşii şi sate, în toată Moldova. Apoi este cunoscut că Maria (Răreşoaia), mama lui Petru Rareş, se trăgea, potrivit tradiţiei, „din neamul boierilor Cernat, stăpân la 1448 ai locului Brateş” (A se citi: Ştefan S. Gorovei, „Istoria unui ctitor de ţară – Petru Rareş”, în Magazin istoric, nr. 3, martie 1977, pp. 34-35; apoi, Magazin istoric, nr. 5/1972, Şerban Orăscu, „Mama lui Petru Rareş”, în Magazin istoric, nr. 3, martie 1977).
În acest context, se poate percepe altfel neruşinarea lui Paul Lambrino de a-şi croi o genealogie care i-ar fi dat dreptul să confişte o bună parte din România. Individul care s-a făcut „de România” nu-i nimeni, chiar dacă bunicul său a fost regele Carol al II-lea. Într-adevăr, omul nostru este fiul lui Mircea Lambrino care, la rândul său, este fiul celui numit Carol al II-lea, care fiind el „creanga putredă a monarhiei”, căsătorit, după a lui voie, cu Ioana Maria Valentina, sau Zizi Lambrino, în 1918, la Oradea, căsătorie care a fost anulată. Niciodată Mircea Lambrino n-a fost recunoscut ca făcând parte din Casa Regală şi nici nu a fost prinţ de România. În schimb, vărul nerecunoscut al lui Mihai Hohenzollern este „os domnesc”, în buna lege românească care recunoştea cu drept la tron atât pe fiii legitimi, cât şi pe cei nelegitimi; dar legea modernă de succesiune la tronul României dă drept numai băieţilor şi numai cei din căsătorie recunoscută, cu cineva din familiile princiare ale Europei. Aşa că, numitul „prinţ Paul” nu are drept nici la tron, nici la averea moştenită, dar are dreptul la averea rămasă după Mircea Lambrino. Familia Lambrino, în afara faptului că vine, ca nume, de la un grec, Lambru, şi că a dat pe un locotenent Lambrino, căsătorit în secolul al XIX-lea, o Rosetti şi pe Zizi Lambrino, nu are nimic de spus în istoria românească. Impostorul Paul Lambrino, folosindu-se de situaţia de după 1989, când corupţia s-a extins ca o cangrenă, aliindu-se cu persoane dubioase, îmbogăţite din afaceri murdare, de felul lui Truică, a pus mâna pe suprafeţele de teren care nicicând nu au aparţinut familiei Lambrino şi nici nu au făcut parte din averile fostei Case Regale. Este normal să fie tras la răspundere, să fie cercetat şi să dea socoteală de tot ce-a furat. N-o să-l apere nici încumătrirea cu Băsescu, nici cei care l-au ajutat să fure, să mintă şi să se dea mai mare decât este în realitate. Truică, fost ceva pe vremea lui Năstase, a simţit că poate acumula bunuri, aliindu-se cu Paul Lambrino, şi a făcut ce ştia mai bine: să fure, să înşele şi să ducă o viaţă pe picior mare. Păcat, mare păcat, că legea românească de astăzi îi protejează pe infractori, ba cu vârsta de peste 60 de ani, ba cu contribuţia la ceea ce am numit „literatură de pârnaie”, ba cu buna purtare etc. Desigur, Paul Lambrino n-ar fi întreprins demersul de a acumula bunuri în mod ilegal, dacă n-ar fi văzut că se poate, că se încalcă flagrant legea şi nu trebuie decât să ai tupeu şi lipsă de obraz. Atât a văzut el la Mihai Hohenzollern şi la ceea ce se numeşte Casa Regală, care ar trebui luată la cercetări. Să se ştie: bunurile Casei Regale nu sunt proprietatea regilor şi monarhiei. Sunt ale statului! Să se ştie că pădurile de pe valea Bistriţei erau uzufructul Casei Regale, nu proprietatea ei, şi nici fabricile de cherestea şi alte construcţii nu sunt proprietatea fostului rege. Până când se face ordine şi lege în ceea ce se numeşte Casa Regală, să nu trecem cu vederea că lupta pentru putere în numita Casă a luat aspecte groteşti. Cel care a fost chemat şi crescut ca prinţ de România şi moştenitorul tronului, Nicolae, a fost deposedat de titlu şi lăsat de căruţă. Toţi au văzut în asta mâna lui Duda care, în loc să se mulţumească că este şi el ceva acolo, ca soţ al Margaretei, vrea mai mult, vrea puterea pentru el, ceea ce-mi aminteşte de cântecul „O, biet actor”, pe versurile lui Adrian Păunescu.
Cel mai surprinzător, în toată această poveste, în care ex-regele Mihai este un spectator senil, este, a fost, atitudinea lui Nicolae. Auziţi şi să vă lecuiţi de regi şi monarhi; cică „a pierdut ţara”. Care ţară, stimabile? Erau deja ţara şi poporul tău? Du-te învârtindu-te! Cred că acuma vă daţi pe seamă ce lucru bun au făcut comuniştii (aşa se spune, dar eu cred că au fost şi necomunişti) că ne-a scăpat de podoabă. Eu am deschis calea… Aştept intervenţia DNA.
Comentarii