O nouă incursiune în universul eminescian

 Evenimentul deschiderii oficiale a celei de-a 25-a ediţii a Festivalului literar „Mihai Eminescu”, eveniment desfăşurat, ca în fiecare an, la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” din Suceava, a însemnat atât pentru invitaţi, cât şi pentru gazde o călătorie spirituală prin lumea lui Eminescu. Înainte, însă, de a intra în discuţii ample, însăilate de eminescologi pe marginea operei şi a personalităţii poetului, participanţii s-au reunit în faţa unei expoziţii ilustrând lirica eminesciană, semnată de graficianul Mihai Pânzaru-PIM. Miniexpoziţia reuneşte 20 de lucrări de grafică, ce incită la analiză, pornind de la titlul poeziei, apoi câteva versuri şi ilustraţia în sine, a precizat autorul. „Este un îndemn al meu, prin desen, ca să vă duceţi la textele nemuritoare ale lui Eminescu. Este un gest de bucurie pe care îl fac ori de câte ori avem această manifestare de rang naţional la Suceava” a spus Mihai Pânzaru-PIM. Expoziţia a fost amplasată în holul de la parterul colegiului, unde va rămâne timp de două săptămâni, pentru a fi vizionată îndeaproape de elevi.

În mica aulă de la etajul colegiului, coordonatoarea manifestării, poeta Carmen Veronica Steiciuc, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB), a preluat oficiile de moderator şi a salutat invitaţii. Ea a precizat că festivalul se diferenţiază, din ce în ce mai mult, de toate celelalte evenimente dedicate lui Eminescu şi organizate în luna ianuarie, Suceava fiind singurul care premiază volumele de exegeză eminesciană ce au fost publicate în anul anterior.

„Ne aflăm la această a 25-a ediţie în faţa unor invitaţi de seamă, care ne vor confirma, încă o dată, că acest festival literar scrie, în fiecare an, câte o nouă pagină în istoria literaturii române şi ne confirmă că opera lui Eminescu, indiferent de trecerea anilor, are întotdeauna câte ceva nou pentru a ne surprinde, pentru a ne uimi”.

Carmen Veronica Steiciuc a prezentat oaspeţii din prezidiu, eminescologi reputaţi – Virginia Blaga, Nicolae Georgescu şi Christian Crăciun –, precum şi invitaţii aflaţi în sală. Printre aceştia, Constanţa Cristescu, Pavel Blaj, Victor Rusu, de la Centrul Cultural „Bucovina”, directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuş, inspectoarea de limba română şi scriitoarea Isabel Vintilă, vicepreşedintele SSB, scriitorul Ovidiu Vintilă, scriitorii Ioan Ţicalo şi Mihaela Grădinaru de la Rîşca şi mulţi alţii.

Prezentarea invitaţilor a fost precedată de un moment muzical inspirat de creaţia eminesciană, prezentat de elevii Edi Hanuseac, Cozmin Mariciuc şi Ştefan Lupu, coordonaţi de prof. Valentin Ianoş, apoi de poezie eminesciană, interpretată de elevii Răzvan Lepărdă, Bianca Pintilie, Ioana Jugariu, surpriza spectacolului fiind fetiţa de 7 ani Adela Şulea, care a recitat din „Călin file de poveste”, plină de inspiraţie şi fără să se încurce.

Virginia Blaga şi-a exprimat bucuria de a reveni la Suceava, unde a urmat liceul şi facultatea. „Această invitaţie este, pentru mine, ca o întoarcere de suflet, nu numai sub aspect profesional; şi mulţumesc foarte mult organizatorilor pentru această invitaţie”. Considerându-se mai degrabă un cercetător al operei lui Eminescu, nu un eminescolog, Virginia Blaga şi-a exprimat speranţa ca în cartea sa „Intertextualitatea în opera lui Mihai Eminescu”, apărută anul trecut la Editura Junimea Iaşi, fiecare cititor să regăsească „ceva din Eminescu al lui, dar şi ceva nou”. Autoarea crede că Eminescu va avea mereu cititori, întrucât paginile scrise de el sunt „o resursă inepuizabilă de sugestie şi inspiraţie pentru tot mai mulţi tineri”, autorul fiind important pentru că „fiecare din noi ne regăsim într-o pagină de poezie sau de proză”.

Critic literar, eseist şi publicist, autor al volumului „Ucronia eminesciană. Eseu despre timp şi imagine în Memento Mori”, eminescologul Christian Crăciun a propus audienţei să se gândească serios la ce înseamnă un poet şi ce înseamnă un geniu. „Eu am o părere, desigur neîmpărtăşită de toată lumea, că a noastră cultură nu-l merită pe Eminescu şi că secolul acesta, în care am intrat deja de un deceniu şi jumătate, dacă avem noroc şi dacă se va vorbi limba română – şi aici sunt foarte sceptic, pentru că o socot o limbă muribundă –, dacă printr-un miracol peste 100 de ani se va mai vorbi limba română, de abia atunci va începe lumea lui Eminescu să se contureze. Dar cultura română nu este încă o cultură de amploarea lui Eminescu, el este un dar pentru spaţiul nostru, e ca un Everest ivit în mijlocul unei câmpii, în mijlocul unei Sahare”.

La rândul său, autor al mai multor volume de critică, Nicolae Georgescu a precizat că Eminescu nu poate fi înţeles numai la o simplă lectură a poemelor mari, ci doar printr-o „intralectură”. El a spus că toate ediţiile critice referitoare la Eminescu, apărute până acum, au abordat, în tot atâtea moduri, problematica eminesciană. „Problema noastră este să-l găsim pe Eminescu cel adevărat, nu să avem pretenţia că suntem lângă peniţa lui şi-l putem înţelege” a spus el. Despre cartea sa „Din misterele literaturii române. Ediţia princeps Eminescu”, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2015, Nicolae Georgescu a precizat că multe din textele ei au fost publicate în „Bucovina literară”, revistă cu care colaborează constant.

Reamintim că festivalul este organizat de Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina” şi Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Primăria Oraşului Gura Humorului, Centrul Cultural Gura Humorului, Primăria Comunei Şerbăuţi, Mănăstirea Putna şi Primăria Comunei Putna.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI