Rău-platnicii la proiectul de management al deşeurilor nu vor primi bani de la buget

> Aprobarea suportării unei rate la SMID din sumele pentru echilibrarea bugetelor locale ar însemna o nedreptate pentru celelalte 67 de unităţi administrativ-teritoriale care şi-au onorat contribuţia, este de părere alesul PSD Mihai Grozavu > „Nu cred că acest amendament poate fi aprobat într-un format legal” a reliefat Ioan Cătălin Nechifor, preşedintele CJ

 Cele 47 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava care au datorii în contul contribuţiei la proiectul „Sistemul de management integrat al deşeurilor” nu vor primi ajutor financiar de la Consiliul Judeţean. Un amendament în acest sens a fost făcut ieri, în şedinţa extraordinară, de consilierul Vasile Ilie, liderul grupului liberal din deliberativul judeţean.

„Propunem să diminuăm proporţional la toate comunele din judeţul Suceava, pentru a asigura o rată la toţii cei care au de plătit la SMID, în acest an, în aşa fel ca să nu ne trezim în postura de a da în judecată 47 de localităţi” a spus Vasile Ilie. Consilierul social-democrat Gheorghe Iacob a opinat că aprobarea propunerii ar însemna încălcarea legii, deoarece Legea bugetului de stat pe 2016 nu prevede alocarea de bani pentru cheltuieli de genul celei amintite.

Ioan Cătălin Nechifor a reamintit că, în fiecare an, Consiliul Judeţean a alocat bani pentru SMID, întrucât, la repartizarea sumelor pentru echilibrare, legislaţia permitea şi acoperirea „altor categorii de cheltuieli”. Şeful administraţiei judeţene a exemplificat cu hotărâri de consiliu din 2011, 2012 şi 2013, când, cu prioritate, sumele erau alocate pentru „Sistemul de management integrat al deşeurilor”.

„Am dat expres bani, de cel puţin trei ori, pentru SMID. Din păcate, unele localităţi nu au ţinut cont de acest lucru, iar drept urmare nu cred că acest amendament poate fi aprobat într-un format legal” a reliefat Ioan Cătălin Nechifor.

Alesul PSD Mihai Grozavu a arătat că aprobarea suportării unei rate la SMID din sumele pentru echilibrarea bugetelor locale ar însemna o nedreptate pentru celelalte 67 de unităţi administrativ-teritoriale care şi-au onorat contribuţia. „Ca atare aşteptăm să vedem ce va stabili justiţia, după care vom proceda în consecinţă” a subliniat Mihai Grozavu.

La rându-i, consilierul PNL Radu Pentiuc a atras atenţia că este în interesul judeţului Suceava să finalizeze proiectul european SMID, o soluţie fiind suportarea unei rate a contribuţiei datorate de rău-platnici.

Amendamentul a obţinut 12 voturi favorabile, 20 de voturi împotrivă, iar doi consilieri s-au abţinut, acesta fiind, bineînţeles, respins.

Încă de la finele lui 2015, Consiliul Judeţean Suceava a iniţiat procedura prealabilă pentru acţionarea în instanţă a celor 47 unităţi administrativ-teritoriale rău-platnice. Primăriile prinse în SMID aveau de achitat datorii totale de 9,8 milioane lei, municipiul Suceava datorând 2 milioane lei, municipiul Fălticeni – 270.000 lei, Vatra Dornei – 345.000 lei. Oraşele Gura Humorului şi Siret nu au contribuit la SMID cu niciun leu, deşi primul datorează peste 669.000 de lei, iar cel de-al doilea 400.000 de lei, având deja sistemele de gestionare a deşeurilor finalizate.

Printre comunele restante se numără Baia – 300.000 de lei; Bălcăuţi – 110.000 de lei; Bilca – 120.000 de lei; Bogdăneşti – 94.000 de lei; Brodina – 146.000 de lei; Ciprian Porumbescu – 93.0000 de lei; Cârlibaba – 236.000 de lei; Dărmăneşti – 232.000 de lei; Dorneşti – 82.000 de lei; Dumbrăveni – 373.000 de lei, Iaslovăţ – 100.000 de lei; Marginea – 169.000 de lei; Moara – 198.000 de lei; Păltinoasa – 248.000 de lei: Preuteşti – 269.000 de lei: Vereşti – 270.000 de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: