Timp de o lună, la finele anului trecut, cotidianul „Crai nou” a avut iar studenţi în practică. Şi fiindcă erau studenţi de la literele sucevene, şi deoarece la facultate încă nu făcuseră, ca atare, cursuri/ seminarii de jurnalism general, am considerat că un făgaş potrivit lor spre a intra în materie, o aplicaţie care să-i implice mai repede l-ar constitui jurnalismul cultural. Context în care, între primele fapte de documentare profesională, le-am propus (pentru atunci şi pentru oricând mai pe urmă) să deschidă, să foileteze şi să înceapă a citi în amănunt „Enciclopedia Bucovinei” (2004, 2 vol., aproape 1500 de pagini) de Emil Satco, având drept colaboratori principali pe Eugen Dimitru şi Erich Beck (1929, Cernăuţi – 6 noiembrie 2015, Rickenbach-Hutten, Germania), iar ca redactor pe fiica autorului, Alis Niculică. O lucrare monumentală – cum nu mulţi au reuşit şi cum, cred, nicio altă regiune istorică românească nu are – din care, la pagina 345 al volumului II, după Sas, fiu al lui Dragoş, cel dintâi descălecător, lipseşte tocmai, dintr-o prea mare modestie a autorului, numele Satco Emil (11 ianuarie 1941 – 18 aprilie 2007), cercetător cu operă de o bogăţie şi calitate indiscutabile despre cultura şi istoria Bucovinei, despre personalităţile sale, iar, printre multe altele,
cel care a dat nume principalei biblioteci din judeţ: Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”… Am sentimentul că lui Emil Satco mulţi dintre cei de astăzi îi sunt datori. Nu doar fiindcă i-a cuprins în „Enciclopedie”, ci pentru că, pe potriva staturii lor (culturale, ştiinţifice, profesionale etc.) i-a aşezat între ceilalţi, identitate lângă identitate, conferindu-le plus de identitate în fiinţa nepieritoare a întregului.
Comentarii