Peste 200 de poliţişti rutieri şi de ordine publică au fost prezenţi ieri dimineaţă pe drumurile de pe raza judeţului pentru monitorizarea traficului rutier în condiţii de ceaţă şi pentru creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la trafic.
Ieri dimineaţă, judeţul Suceava s-a aflat sub „cod galben” de ceaţă, pe şosele vizibilitatea reducându-se local sub 200 m şi izolat sub 50 m.
Fenomenul nu este unic, ceaţa urmând să apară des în această perioada a anului, astfel că poliţiştii au emis o serie de recomandări pentru creşterea gradului de siguranţă a tuturor participanţilor la trafic în aceste condiţii.
Un comunicat al IPJ Suceava sfătuieşte şoferii să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să fie făcută numai după o temeinică asigurare.
Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător, cu menţiunea că, pe timp de ceaţă, mai ales pe drumurile din zone deluroase sau montane, diferenţele de temperatură provoacă aburirea oglinzilor laterale.
De asemenea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă.
Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, când ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri. Această viteză permite oprirea în condiţii de siguranţă, atunci când pe drum apare o situaţie de pericol. Regula este valabilă pentru toate categoriile de drumuri, impunându-se totodată mărirea distanţei în mers între vehicule.
„Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră, pe timp de ceaţă, este depăşirea. Reamintim de asemenea şi obligaţia conducătorilor de autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenţii la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public.
Recomandăm şi celorlalţi conducători auto să poarte acest echipament, mai ales pe timp de ceaţă.
Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că, pe timp de ceaţă, sunt mai puţin vizibili în trafic. Aceştia trebuie să evite deplasările pe partea carosabilă, iar atunci când sunt nevoiţi să o facă să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii reflectorizante, să se angajeze în traversarea străzii doar prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător şi numai după o temeinică asigurare” a transmis subcomisar Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

























Comentarii