Este numele unei cărţi de memorii scrisă de o distinsă doamnă care a slujit o viaţă la catedră, în postura de educatoare la grădiniţă. Doamna Silvia Manoliu Cormoş ne oferă un model de viaţă în care iubirea, modestia, bunul-simţ, buna-credinţă, simţul măsurii, empatia, spiritul de observaţie în calitate de martor sau erou al acelor vremuri ne fac să participăm cu mult interes la evenimentele relatate. Analiza vieţii sociale din timpuri atât de diferite, care se extinde de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial până în zilele noastre, ne poartă pe aripile imaginaţiei şi ne face să retrăim clipele mai mult sau mai puţin fericite descrise de autoare.
Primele amintiri ale copilăriei din satul natal, Voroneţ, înaintea războiului, cu descrieri ale frumuseţilor acestor locuri, cu evenimente unice, cum ar fi războiul, ocupaţia pe rând de către ruşi şi apoi de către nemţi, foametea, instaurarea „democraţiei populare”, abuzuri şi nedreptăţi ale „socialismului multilateral dezvoltat”. Scene din munca femeilor din sat, cum ar fi cultura şi prelucrarea cânepii, spălatul la pârâu al rufelor, obiceiuri şi tradiţii de-a lungul anilor şi de sărbători, lupta pentru existenţă în vremuri de sărăcie, curăţenia în interiorul şi în exteriorul gospodăriei, activitatea şcolară şi dascălii şcolii, viaţa de familie alături de părinţi, bunici şi fraţi – toate sunt realizate cu multă gingăşie şi cuvinte alese.
Exmatricularea din liceul pedagogic pe motiv de origine nesănătoasă, lucrul în alt domeniu decât cel pentru care voia să se pregătească, reintegrarea în învăţământ şi munca perseverentă până ce a ajuns să fie preţuită în calitate de director al unităţii, vreme de mulţi ani, de unde a ieşit la pensie.
Autoarea face parte dintre acei oameni care nu pot să stea degeaba. Odată ieşită la pensie, ea se grăbeşte să scrie despre viaţa sa, înainte de a-şi „pierde memoria”.
Este cumplit să-ţi aminteşti că:
În grădina casei erau trei tunuri iar în casă era popota şi, după groaza de proiectile, urma o răsplată venită de la bucătărie, sub forma unor dulciuri.
Despre spaima intrării nemţilor în sat, dar şi despre lacrima doctorului neamţ căzută pe mânuţa fetiţei bolnave.
Exmatricularea din şcoală, dar şi reprimirea, împreună cu scuzele, întemeiate sau nu, ale fostei diriginte.
Multe, multe alte întâmplări care îţi pot marca viaţa şi, oricât s-ar strădui cineva după aceea să dreagă lucrurile, ele pot fi iertate, dar nu uitate.
Oricâte încercări au fost, a avut puterea să treacă mai departe cu îngăduinţă şi cu speranţa că lucrurile vor intra pe făgaşul normal al vieţii şi cu certitudinea că „iubirea şi jertfa fac parte din fericire”.
O căsnicie întemeiată pe dragoste, respectul faţă de sine şi respectul reciproc, simţul măsurii, înţelegerea celuilalt dintr-o simplă privire. Modul cum au reuşit cei doi soţi să-şi educe copiii este din nou exemplar.
Cartea este presărată cu multe citate şi poezii din lecturile sale de suflet, cu rol educativ, cuprinzând şi o anexă cu câteva fotografii de familie, unele aprecieri şi distincţii obţinute de-a lungul activităţii didactice.
Citez din textul aflat în preambulul cărţii: „Însemnările mele ar putea interesa generaţiile viitoare. Facă urmaşii mei ce vor cu ele. Este cartea care a trăit în mine. Vreau să las un fir de nisip pe această mare plajă”.
După lectura cărţii ai o mulţumire sufletească deosebită, aceea de a vedea că, în atâtea vremuri tulburi, a fost un om care a reuşit să culeagă doar ce a fost bun de la încercările vieţii, retrăind şi azi, în vremuri de senectute, ceea ce-i mai de preţ pentru un bătrân, amintirile şi lumina tinereţii.
Şi atunci parcă îmi vine să îi propun autoarei un alt titlu, al unei cărţi dăruite mie de prietenul Ion Prelipcean „A trăi frumos – primii paşi în cunoaşterea de sine”. Ar fi o exemplificare model pentru sfaturile din această carte plină de înţelepciune.
Ar fi multe de spus, dar „Atât… pot cuvintele să spună”.
GHEORGHE SOLCAN
Comentarii