A provocat un accident rutier şi a fugit de la faţa locului

Moş Crăciun a venit pentru un tânăr din judeţul Suceava cu un dosar penal după ce acesta a provocat un accident de circulaţie, iar apoi a fugit de la locul faptei. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, a fost vorba despre un incident rutier înregistrat pe Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. Cercetările efectuate de oameni legii au stabilit că vinovat de producerea acestuia se face un tânăr de 18 ani, din comuna Frumosu, care în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a derapat, după care, a intrat în coliziune frontală cu un gard, distrugându-l parţial. În urma accidentului, nu au rezultat victime omeneşti, dar după accident şoferul maşinii a uitat de prietenul său aflat în maşină şi a dispărut imediat de la faţa locului. Asta o spun poliţiştii care au găsit, pe locul din dreapta faţă al autoturismului, un tânăr de 26 ani, consătean cu şoferul, „care a declarat că nu el a condus autoturismul, ci o altă persoană”. Totuşi, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, la sediul de poliţie s-a prezentat şi tânărul ajuns la vârsta majoratului care a recunoscut în faţa oamenilor legii că el a condus autoturismul. Nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se sui la volan, doar că nu avea voie să facă acest lucru şi fugise de la locul faptei deoarece nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto, la fel ca şi prietenul său. Dosarul penal întocmit în acest caz urmează să stabilească cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile, de unde provine maşina şi dacă declaraţiile celor doi sunt veridice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI