După ce au trecut ilegal în România

Un cetăţean din Bangladesh şi un pakistanez, „returnaţi” în Ucraina

Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Siret au depistat la sfârşitul săptămânii trecute un cetăţean din Bangladesh şi un pakistanez care trecuseră ilegal frontiera de stat.

Cei doi bărbaţi se deplasau pe jos pe jos dinspre frontiera noastră către interiorul ţării şi, pentru că nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost imediat interceptaţi şi legitimaţi. Nu vorbeau româneşte, astfel că au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor, s-a stabilit că cele două persoane cu vârste de 43, respectiv 18 ani, trecuseră ilegal din Ucraina, cu intenţia de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar, conform acordului de readmisie, migranţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun” a comunicat comisarul-şef Ilie Poroch Seriţan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI