În isteria de dinaintea Crăciunului

Pentru pompierii suceveni, 33 de situaţii de urgenţă în 24 de ore

Apropierea Crăciunului, graba cu care se întâmplă toate, aglomerările în trafic de pe şosele judeţului au adus o mulţime de situaţii de urgenţă, încheiate cu pagube materiale şi victime.

Într-un interval de numai 24 de ore, de duminică până luni, pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au intervenit în nu mai puţin de 33 misiuni.

Potrivit unui comunicat transmis de plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cele mai multe, 23, au fost intervenţii de prim ajutor medical ale pompierilor paramedici SMURD, apoi trei misiuni de localizare şi lichidare a unor incendii, şapte intervenţii şi monitorizări în cazul producerii unor accidente rutiere în zona localităţilor Vicovu de Jos, Suceava (două), Şcheia (două), Câmpulung Moldovenesc şi Siret.

Prima intervenţie de duminică dimineaţă a fost solicitată la ora 5, când s-a anunţat la 112 un incendiu la un autoturism, în localitatea Arbore. Maşina aparţine lui C.N., aflându-se parcată în curtea gospodăriei. Un scurtcircuit produs la un conduct electric defect şi maşina s-a transformat într-o torţă…

Au răspuns solicitării pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Siret, care la faţa locului au găsit arzând partea din faţă a maşinii, cu pericol de propagare la întregul automobil, dar şi la casa de locuit din imediata apropiere. Incendiul a fost lichidat în mai puţin de o oră. Au ars şi s-au degradat toate elementele combustibile din compartimentul motor.

La câteva zeci de minute a fost anunţat un nou incendiu; ardea o anexă dintr-o gospodărie din localitatea Văratec, oraşul Salcea, iar flăcările ameninţau să ajungă şi la casă. Focul pornise de la jarul sau scânteile provenite din coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale ale Detaşamentului de Pompieri Suceava şi o autospecială de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Salcea, dar până la sosirea pompierilor militari, cinci vecini, cu găleţi cu apă şi alte mijloace de primă intervenţie, săriseră deja în ajutorul omului. „Incendiul a fost lichidat în aproximativ două ore; au ars 12 mp din planşeul anexei în care se afla centrala termică, şi circa 18 mp din acoperiş. S-au degradat interiorul anexei şi coşul de evacuare a fumului” ne-a informat plt. adj. Alin Găleată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI