Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul dintre cei mai mari Sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei: „Viaţă îngerească ai petrecut pe pământ, chip şi pildă făcându-te ucenicilor săi, prin rugăciuni, posturi îndelungate şi privegheri, te-ai învrednicit a te sălăşlui în pământul celor blânzi, Sfinte Daniile de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaştrilor şi lauda călugărilor.” (Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, condac)
Cea mai veche consemnare cu privire la viaţa şi faptele Sfântului o aflăm la cronicarul Ion Neculce, în O seamă de cuvinte. Cercetând apoi mărturiile tradiţiei cu privire la viaţa şi faptele „sfântului românesc din vremea lui Ştefan” (N. Iorga) aşa cum sunt ele prezentate în diferite ediţii din Vieţile sfinţilor pe decembrie, Sfinţi români, Acatiste şi Patericul românesc (Arhim. Ioanichie Bălan, 2005) şi coroborându-le cu mărturiile istoriei sintetizate de acad. Andrei Eşanu (2010) aflăm următoarele:
Este cunoscut sub numele de „Sfântul Daniil Sihastru cel Bătrân”, „Sfântul Daniil Schimonahul”, „Sfântul Daniil cel Nou”, sau „Sfântul Daniil Sihastru”, spre a se deosebi de Proorocul Daniil sau de Sf. Daniil Stâlpnicul.
din copilărie preaiubitor de rugăciune s-a arătat
Acest sfânt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moşia Mănăstirii „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. La această mănăstire se practica o aleasă viaţă duhovnicească, cultivându-se virtuţile creştineşti, ştiinţa de carte şi munca. Aici, din fragedă copilărie este dat Dumitru să înveţe carte. În puţină vreme va fi deprins citirea Ceaslovului şi Psaltirii, precum şi nevoinţa cea duhovnicească, adică rugăciunea cea de taină a inimii, postul, smerenia şi păzirea minţii de gânduri rele.
tinereţile sale ca pe o jertfă preacurată lui Dumnezeu le-a adus
În această mănăstire, având ca dascăl şi părinte duhovnicesc pe mult nevoitorul şi purtătorul de Dumnezeu, Sfântul Ierarh Leontie de Rădăuţi, s-a făcut călugăr, primind numele David. Tânărul monah David, spune tradiţia, ducea o viaţă aspră de chinovit, fiind foarte râvnitor în nevoinţa vieţii călugăreşti. Dorind mai multe nevoinţe duhovniceşti, cu binecuvântarea Episcopului de Rădăuţi, s-a retras la Mănăstirea „Sfântul Lavrentie” din cătunul Laura al comunei Vicovu de Sus.
mereu şi-a dorit apele limpezi ale nevoinţelor sihăstreşti
Trecând câţiva ani şi Cuviosul David sporind mult în nevoinţa duhovnicească, cu binecuvântare de la egumenul mănăstirii, a îmbrăcat marele şi îngerescul chip al schivniciei, cu numele Daniil. Cu puţin înainte de anul 1450 îl aflăm în izvoare ale timpului tăinuindu-se de lume în adâncul codrilor de pe valea pârâului Secu, din judeţul Neamţ.
cunoscând binecuvântarea locurilor pustniceşti, chilie de piatră la Putna şi-a săpat
Călăuzit de Dumnezeu s-a retras apoi în nordul Moldovei, unde se varsă pârâul Viteul în pârâul Putna. Într-o stâncă mare şi-a cioplit, poate cu ajutorul ciobanilor, o mică chilioară. Alături şi-a mai săpat un paraclis de rugăciune, cum se vede până astăzi. În această stâncă s-a nevoit Cuviosul Daniil în iubire de Dumnezeu şi de oameni, cu rugăciune şi postire aspră, mai mult de douăzeci de ani.
uşa chiliei sale sihăstreşti pururi a fost deschisă ca şi cea a inimii sale de părinte
Aleasa sa viaţă duhovnicească, plină de mireasma faptelor sale bune, atrăgea spre chilia lui credincioşii, iar Sfântul Daniil le dădea sfaturi şi-i tămăduia de suferinţe trupeşti şi sufleteşti.
prea iubit părinte duhovnicesc al slăvitului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt
Tradiţia spune că imediat după sângerosul octombrie 1451, când Petru Aron a tăiat capul lui Bogdan II, tatăl lui Ştefan cel Mare, tânărul prinţ, adolescent încă, a găsit adăpost şi alinare la chilia lui Daniil Sihastrul, unde-i asculta poveţele şi sfaturile înţelepte. Atunci i-ar fi profeţit Cuviosul Daniil că va urca pe tronul de domnie al Moldovei.
În primăvara anului 1457 ajungând pe tronul Moldovei, Ştefan cel Mare s-a încredinţat de împlinirea proorociei Sfântului Daniil Sihastrul şi de darul lui Dumnezeu care era întru dânsul. De atunci, Cuviosul i-a fost marelui Domn sfetnic, duhovnic şi rugător către Dumnezeu, adeseori Voievodul poposind la chilia lui pentru a-şi mărturisi păcatele şi a cere cuvânt de folos.
După spusele cronicarului Ion Neculce, odată, poposind domnul Moldovei în chilia sa, a fost îndemnat de marele sihastru să zidească în apropiere o mănăstire de călugări, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, către care avea mare evlavie. Deci, ascultându-l Ştefan Voievod şi împreună alegând locul, cu binecuvântarea lui s-a început în anul 1466 zidirea Mănăstirii Putna. Se mai spune că, voind Ştefan Vodă să-i încredinţeze mănăstirea cea nouă, dar pustnicul iubind mai mult liniştea, acesta a rămas mai departe la mica lui chilie din peşteră. În anul 1478 când, după moartea Mitropolitului Teoctist, ochii Domnului şi ai soborului se îndreptară iar asupra lui, Sfântul Daniil părăsi valea Putnei şi se afundă în munţi mai adânc. Trecu munţii Obcina Mare şi se opri pe valea Voroneţului sub stânca Şoimului.
în pustie fugind n-a rămas tăinuit, ci prin învăţăturile şi viaţa sa a luminat, cu darul lui Dumnezeu, obştea călugărilor din Voroneţ
Mai în jos de chilia Sihastrului, la Voroneţ era deja în anul 1472 mănăstire de călugări, cu biserica veche de lemn, unde stăreţea ucenicul său „popa Misail”. Legenda Sfintei Mănăstiri Voroneţ spune – şi cronica lui Ion Neculce întăreşte – că atunci când Voievodul Ştefan a venit, după dureroasa confruntare cu Mahomed al II-lea de la Valea Albă, sihastrul l-a încredinţat de ajutorul lui Dumnezeu care va fi cu el. Personalitatea Sfântului iese puternic în relief din această întâmplare. Sfântul Daniil nu-şi întrerupe ruga nici când îl aşteaptă Domnul ţării. Apoi îl primeşte pe Domn, iar acesta i se spovedeşte mai întâi, apoi îi cere sfatul. Sfântul îi prooroceşte biruinţa în război, dar îl leagă să zidească apoi o mănăstire. După cum se vede, era obiceiul Sfântului de a îndemna pe Domn să zidească mănăstiri, spre slava lui Dumnezeu.
Urmând povaţa sihastrului, în primăvara anului 1488, Ştefan cel Mare şi Sfânt, în numai 3 luni şi 3 săptămâni, zideşte o frumoasă biserică din piatră închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi o zugrăveşte în interior. La 14 septembrie 1488, odată cu sfinţirea noii biserici a Mănăstirii Voroneţ, Sfântul Daniil a fost numit stareţ al Mănăstirii Voroneţ, a cărei obşte a povăţuit-o aproape zece ani, rânduind slujbele bisericii şi ascultările şi nevoinţele specifice vieţii mănăstireşti.
Cât a sihăstrit la Voroneţ, Cuviosul Daniil a creat aici o nouă vatră isihastă. În puţină vreme s-au adunat în jurul său sihaştrii care se osteneau fie în codrii Voroneţului, fie în munţii Rarăului, de-a lungul Carpaţilor Răsăriteni. La Voroneţ au învăţat carte şi au deprins nevoinţa duhovnicească numeroşi preoţi de parohie, egumeni, episcopi, monahi, sihaştri şi dregători de ţară. Cei mai aleşi ucenici ai Cuviosului Daniil Sihastrul au fost Mitropolitul Grigore Roşca, monahul caligraf Ioan, precum şi egumenii Misail şi Efrem, toţi din Mănăstirea Voroneţ; apoi cuviosul Pahomie Sihastrul şi egumenul Nil din Mănăstirea Slatina; egumenul Paisie, Paladie Sihastrul şi Anastasie Sihastrul de la Mănăstirea Neamţ, Isaia Pustnicul de la Mănăstirea Moldoviţa, egumenul Gherontie de la Humor şi mulţi alţii.
Aceasta a fost cea mai înfloritoare perioadă duhovnicească din istoria Mănăstirii Voroneţ.
În 1496, Sfântul Daniil şi-a dat sufletul său ales în mâna lui Dumnezeu şi a fost înmormântat în pronaosul bisericii mănăstirii. La înmormântare, tradiţiile spun că a luat parte şi domnul Ştefan cel Mare şi Sfânt care a rânduit să i se aşeze pe mormânt o lespede de piatră cu o scurtă, dar grăitoare inscripţie laconică, tipică vieţii Sfântului, care a fugit de măririle deşarte, căutând mereu anonimatul faptei bune.: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil”.
cinstea bisericii noastre strămoşeşti
Sfântul Daniil Sihastrul adormise întru Domnul cu aura sa de sfinţenie, intrând aşa în conştiinţa contemporanilor săi. Această sfinţenie nu e atinsă de trecerea timpului, ci este păstrată mai departe, verificând încă o dată faptul că, printr-o înţelegere tainică, credincioşii cinstesc pe aleşii lor, înconjurându-i cu veneraţie în timpul vieţii şi după moarte. Aşa se explică faptul că Sfântul Daniil Sihastrul s-a bucurat de toate prerogativele sfinţilor după nici o jumătate de veac de la trecerea la cele veşnice, deşi hotărârea Sinodală de canonizare s-a luat abia la 20 iulie 1992, rânduindu-se ca el să fie prăznuit în fiecare an pe 18 decembrie.
În vechime, obştea Mănăstirii Voroneţ, împreună cu Mitropolitul Grigore Roşca, ucenicul său, au dat acestei lavre, după hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, al doilea hram în cinstea Sfântului Daniil cel Nou. Totodată, i-au rânduit zi de prăznuire peste an în 14 decembrie (la 3 zile după pomenirea Sfântului Daniil Stâlpnicul).
În anul 1547, când Mitropolitul Grigorie Roşca a înveşmântat Voroneţul cu pictură exterioară, Cuviosul Daniil este reprezentat cu aureolă de Sfânt pe faţada de sud, în stânga uşii de intrare în pridvor, lângă Mitropolit, ţinând în mână un filacter pe care scrie: Veniţi, fraţilor, de mă ascultaţi. Vă voi învăţa frica Domnului. Cine este omul…
Ca Sfânt a mai fost reprezentat şi în pridvor (extensie a calendarului ortodox – imaginea 366) şi pe coperta Tetraevangheliarului dăruit Mănăstirii Voroneţ în 1550 de către Mitropolitul Grigorie Roşca.
În documentele de la Ilieş Rareş (21 martie 1551), Alexandru Lăpuşneanu (5 aprilie 1558), Petru Şchiopul (iunie 1575), Ieremia Movilă (17 dec.1559) când apare Mănăstirea Voroneţ se face pomenire fie de hramul Sfântului Daniil Sihastrul, fie de sfintele moaşte ale prea cuviosului de Dumnezeu rugător, părintele nostru Daniil cel Nou. Să fi fost oare atunci o canonizare a Sfântului, dar, din cauza vitregiei vremurilor, să nu fi ajuns până la noi niciun document?
Cu începere din secolul al XVII-lea, Sfântul Daniil Sihastrul este înscris în unele lucrări care cuprindeau vieţi de sfinţi din întreaga lume creştină ortodoxă. Astfel, la 1621-1622, Zaharia Kopystenski, în rândul sfinţilor români, după Leontie de Rădăuţi, îl aminteşte pe Daniil de la Voroneţ, „sfântul făcător de minuni”. Mitropolitul Dosoftei a inclus viaţa Sfântului Daniil Sihastrul în opera sa, Vieţile Svinţilor (Iaşi, 1682), text reprodus aproape identic şi de către Mitropolitul Veniamin Costachi, de Stareţul Neonil de la Neamţ în Mineiul pe decembrie şi de Episcopul Melchisedec, în Oratoriul său.
multă mângâiere şi întărire în dreapta credinţă împărtăşeşte, cu darul lui Dumnezeu, din mormântul său
Râvna sfinţeniei a îndemnat pe călugării de la Mănăstirea Voroneţ, la începutul secolului al XVII-lea, să scoată din mormânt moaştele făcătoare de minuni şi să le aşeze în biserică pentru închinare. Pe acestea, însuşi Mitropolitul Dosoftei le-a sărutat, cum singur spune în Vieţile Sfinţilor. Vestea minunilor lui ajunsese până la Kiev, în Polonia, în Transilvania şi la Sfântul Munte, de unde veneau rugători să se închine la sfintele moaşte ale Sfântul Daniil cel Nou, făcătorul de minuni.
Un deget, a fost dăruit Mănăstirii Putna (1749) ferecat în argint de „Ghedeon, igumen ot Voronet în anul 7257 în 4 decemvrie”, unde se păstrează şi astăzi. Tradiţia spune că este degetul arătător de la mâna dreaptă a Sfântului cu care i-a arătat Voievodului locul unde să ridice mănăstirea.
Din 1775, când Bucovina a ajuns sub ocupaţie austriacă, sfintele Moaşte au fost coborâte în mormânt. Cu prilejul lucrărilor de restaurare a bisericii, în 1962, au fost scoase şi apoi reaşezate la locul lor în mormânt, la adăpost de vremuri şi de lume, aşa cum i-a plăcut pustnicului să trăiască.
Minunile la mormântul lui Daniil sunt numeroase, ca şi în vremurile în care slujitorul lui Dumnezeu le-a săvârşit prin rugăciune. Dar cel mai mare miracol este însăşi biserica Mănăstirii Voroneţ care, cu voia Bunului Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, a străbătut vremurile, a înfruntat vitregiile istoriei, a reînviat şi dăinuie şi astăzi.
şi acum ne povăţuieşti cu chipul tău smerit
Duhul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul a vegheat şi veghează în continuare buna lucrare ce schimbă cele vremelnice cu cele stătătoare şi pe cele pieritoare cu cele ce rămân. După reînvierea Mănăstirii Voroneţ cu obşte de călugăriţe în anul 1991, prilej cu care Maica Stareţă Stavrofora Irina Pântescu l-a numit „adevăratul Stareţ al Mănăstirii Voroneţ”, toate împlinirile s-au făcut cu aspre nevoinţe, dar şi cu constanta mijlocire a Sfântului. Ne zbatem, ne chinuim şi, când am epuizat toată puterea de luptă, parcă Duhul Sfântului ne spune: „daţi-vă cu răbdare şi nădejde voi la o parte că acum trec eu”. Aşa a fost la construirea Paraclisului închinat Sfântului Daniil (1997), a chiliilor, la lucrările de restaurare şi în toate încercările pe care le-am avut înlăuntrul şi în afara Sfintei Mănăstiri.
Cinstind sfinţenia vieţii Sfântului Daniil Sihastrul, ne facem părtaşi dăruirii şi jertfelniciei moşilor şi strămoşilor noştri pentru afirmarea naţională, a trăirii dreptei credinţe şi înflorirea Bisericii noastre strămoşeşti.
De aceea acum, în atmosfera de pregătire sfântă creată de cântarea catavasiei – Hristos se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!…, obştea Sfintei Mănăstiri Voroneţ Vă invită mâine, 18 decembrie, la popas de bucurie: Hramul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul.
„O, preacuvioase Sfinte părinte Daniil, lauda Bisericii Bucovinei, părintele nostru duhovnicesc, al tuturor celor ce cu dreaptă credinţă cinstim pe Dumnezeu, izbăveşte de toată primejdia ţara noastră, mănăstirile şi bisericile cu podoabele lor sfinte şi ne învredniceşte să cântăm lui Dumnezeu, împreună cu tine: Aliluia!” (Acatistul Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, condac 13)
Monahia dr. GABRIELA PLATON
Comentarii