Aniversare emoţionantă a 25 de ani de activitate sindicală la Suceava

aniversare sindicate 2Cei 25 de ani de sindicalism în învăţământul sucevean au fost celebraţi vineri, la Liceul Filadelfia, într-un cadru emoţionant, în prezenţa unor lideri naţionali de la federaţia „mamă” – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, ai unor lideri locali de sindicat de la nivel local şi naţional, reprezentanţi ai autorităţilor sucevene şi ai Inspectoratului Şcolar.

După intonarea Imnului de Stat de eleva Patricia Buliga de la CN „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi şi momentul de reculegere în memoria unor seniori ai muncii sindicale ce nu mai sunt printre noi, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS), Giani Leonte, a adresat un salut special seniorilor mişcării sindicale sucevene prezenţi în sală. El a amintit că în 1990 a fost înfiinţat Sindicatul Liber din Învăţământ Suceava de către prof. Constantin Cernica, ASIS fiind acum urmaşul Sindicatului Judeţean Învăţământ „Spiru Haret” Suceava. Leonte a spus că prof. Cernica este unul dintre cei care a pus şi bazele FSLI, ocupând funcţii de conducere în Federaţie, iar devenirea sindicatului de azi se datorează seniorilor mişcării sindicale din judeţul Suceava.

Liderul ASIS a mai precizat că astăzi sindicatul sucevean „se mândreşte cu o abordare vizionară a problematicii sindicale, cu transparenţă în luarea deciziilor, cu o manieră de comunicare bazată pe ascultare activă şi respect pentru opinii, în vederea soluţionării unor probleme de natură profesională, salarială şi de ocupare a locurilor de muncă”. Totodată, a menţionat câteva din direcţiile vizate de sindicat: salarizarea decentă a personalului din învăţământ, depolitizarea funcţiilor de conducere din învăţământ, modificarea programelor şcolare şi corelarea ofertelor educaţionale cu cerinţele de pe piaţa muncii.

Venit direct de la inaugurarea pasarelei de la Iţcani, primarul Ioan Lungu şi-a cerut scuze pentru ţinuta de lucru şi a precizat că a ţinut să participe la eveniment din respect pentru dascăli.

Primarul a remarcat că a avut o colaborare foarte bună cu şcolile, cărora Primăria le-a alocat circa 25 milioane euro, astfel că, la ora actuală, toate şcolile „arată foarte bine”.

Prof. Constantin Cernica, fost lider al Sindicatului Judeţean Învăţământ „Spiru Haret” Suceava şi fost vicepreşedinte al FSLI, a declarat că sindicatul a fost înfiinţat cu 124 de membri, iar astăzi a ajuns la peste 9000, ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla fără solidaritatea membrilor săi.

După un scurt film ilustrând istoria în imagini a sindicatului sucevean, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu, bucovinean de origine, a remarcat că ASIS este cel mai puternic sindicat din România, iar în acest sens trebuie amintită contribuţia celui care a pregătit înfiinţarea federaţiei, prof. Constantin Cernica. Hancescu a declarat că anul 2015 se încheie cu rezultate bune pentru sindicalişti, menţionând creşterile salariale obţinute în urma negocierilor cu Guvernul: de 26,78% pentru salariile personalului didactic din învăţământ şi 27,8% pentru personalul nedidactic.

Liderul FSLI a amintit şi de o altă izbândă obţinută de federaţie şi anume reducerea numărului de comisii din şcoli, de la 40 la 7. El a adăugat că o altă iniţiativă a federaţiei a fost conferirea, pentru cadrele didactice, a statutului de autoritate publică, iar dacă aceasta se va materializa în lege, în condiţiile în care sunt foarte multe acte de violenţă asupra cadrelor didactice, petrecute în şcoli, „vom constata că şcoala va deveni un mediu propice pentru actul educaţional de calitate”.

Preşedintele FSLI a mai precizat că federaţia doreşte să încheie un acord cu partidele politice, pentru rezolvarea altor probleme ale dascălilor, printre care pensionarea din învăţământ înaintea împlinirii vârstei standard.

Prezent la aniversare, fostul ministrul delegat pentru dialog social Liviu Marian Pop a declarat, printre altele, că această creşterea salarială de peste 27% a fost obţinută de federaţie fără proteste, ci doar pentru că anul trecut a stat la masa negocierilor cu Guvernul. „Aveţi cea mai mare creştere salarială din ultimii zece ani fără nicio zi de protest” a spus Liviu Marian Pop.

Pe parcursul evenimentului au fost oferite diplome şi plachete aniversare tuturor celor care au contribuit, de-a lungul timpului, la dezvoltarea mişcării sindicale. Printre aceştia, profesorii Constantin Cernica (Suceava), Virgil Bujdei şi Ilie Romaniuc (Rădăuţi), Florentin Cauc (Gura Humorului), Ion Diaconescu şi Gheorghe Coman (Fălticeni), Elena Clocotici şi Lucian Turcu (Vatra Dornei) sau Corneliu Zofotă (Câmpulung Moldovenesc).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI