Dacă ar fi să poposim câteva clipe şi să privim peste umărul trecutului la originile acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu, din puţinele documente scrise, din gura bătrânilor, cât şi din mărturia realităţilor, putem constata că satul Frasin nu-şi are începuturile prea departe de vremurile noastre, acesta fiind mai mult o creaţie a regimului habsburgic de acum mai bine de două sute de ani.
Până atunci, locurile acestea, proprietate a fostei Mănăstiri Voroneţ, împădurite cu răşinoase şi frasin, nu erau populate şi liniştea vânatului îmbelşugat o stinghereau, din când în când, vânătorile domneşti sau piciorul călătorului ce se încumeta să străbată poteci ascunse ce-l duceau la „Ştulpicani” sau mai departe, spre secularele păduri de la Slătioara, păstrate ca rezervaţii şi-n zilele noastre.
Situat în partea de Vest a fostei Mănăstiri Voroneţ, la poalele împădurite ale muntelui Ascuţita, în unghiul format de râul Moldova cu pârâul Suha, la confluenţele lor, la numai 7 km vest de orăşelul Gura Humorului, satul Frasin – după numele copacului frasin ce altădată împădurea „Dealul Frasinilor” – începe să fie populat abia în jurul anului 1776. Până atunci, precum rezultă din documentele hotarnice ale lui Vartolomei Măzăreanu din 1738, aceste locuri erau nepopulate. După o legendă cunoscută de bătrânii locului, denumirea satului ar avea originea într-un frasin bătrân şi scorburos ce era folosit de haiducii timpului drept loc de popas şi adăpost pentru arme. Acelui loc de întâlnire şi popas ei îi spuneau la „frasin”, nume ce s-ar fi păstrat şi astăzi. Relieful acestor locuri apare ca o succesiune de valuri uriaşe ce au încremenit în creste ce ating, pe teritoriul satului, cota maximă de 500 metri în vârful numit „Ascuţita”.
În anul 1776, dr. D. Verenka, în lucrarea sa „Topographie der Bukowina”, aminteşte că pe acest teritoriu s-ar fi aflat doar 16 familii. În suprafaţă de 1792 ha, satul Frasin se mărgineşte la nord cu teritoriul Vamei, de care îl desparte creasta munţilor Mierţuri şi Bâtca, la sud – creasta dealului numit „al frasinilor”, de la apa Suhei şi până la Măgura Sărată, îl desparte de teritoriul satului Doroteia şi de cel al comunei Stulpicani, până-n apa Moldovei, care îl desparte de teritoriul satului Molid, com. Vama. La est, albia repede a Suhei, de la confluenţa ei cu Moldova şi până la hotarul de Sus, marchează hotarul între satele Bucşoaia şi Doroteia.
Dacă industria în Frasin după al Doilea Război Mondial a crescut într-un mod accelerat, făcând ca localitatea să tindă spre oraş, astăzi, în 2015, nu mai putem vorbi de industrie la Frasin, ea fiind aproape de cota 0. Lucrul acesta, dureros, ca de altfel pentru întreaga ţară, a făcut ca mulţi tineri şi chiar familii întregi să părăsească localitatea şi să plece pentru câştigarea existenţei în afara graniţelor.
Biserica
Credincioşii ortodocşi din satul Frasin au aparţinut până în anul 1785 de parohia Stulpicani. Prin înfiinţarea parohiei Bucşoaia în anul 1864, Frasinul devine filială a acesteia, până în anul 1940, când se înfiinţează parohia Frasin.
Până în anul 1924, pe teritoriul satului Frasin n-a existat nicio biserică. Începând cu acest an, din iniţiativa unui comitet restrâns, în frunte cu primarul Gavril Drelciuc, s-a început construirea actualei biserici, sub îndrumarea parohului Adrian Boca din Bucşoaia.
Amplasată pe una din frumoasele terase ale satului, pe locul numit Obreja, la poalele pădurii Bahna, biserica domină cu înălţimea ei nu numai satul, ci toată valea Moldovei până departe, înspre Păltinoasa.
Clădirea bisericii s-a început pe cheltuiala comunei, prin vânzarea unei însemnate cantităţi de lemn din pădurea comunală, cu sprijinul Mitropoliei Bucovinei şi contribuţia credincioşilor. Construcţia ajunsă până la acoperiş a fost întreruptă din cauza unor neînţelegeri de ordin material şi din cauza locului unde a fost amplasată biserica. În anul 1930, noul primar Grigore Drelciuc continuă lucrările de la biserică, reuşind ca în anul 1933 să fie târnosită şi predată preotului de ajutor din Bucşoaia şi primului Consiliu Parohial spre a fi la îndemâna credincioşilor.
Biserica este construită din bârne de molid aşezate în cheutori pe temelie de piatră şi are formă de cruce cu lungimea de 21 m şi lăţimea de 16 m. Pereţii înalţi de 6 m sunt netencuiţi în afară, păstrând prin aceasta beneficiul bisericilor de munte. Acoperişul, iniţial din draniţă apoi din tablă zincată, se prelungeşte spre înălţimi cu cele trei turnuri, din care cel din mijloc întrece 20 m înălţime.
Din punct de vedere arhitectural, biserica din Frasin se apropie de stilul moldovenesc prin planul, dimensiunile destul de mari şi împărţirea interiorului în tindă, pronaos, naos şi altar, separat prin treapta pardoselii, cât şi prin prelungirea pereţilor. Biserica poartă pecetea gustului şi priceperii proiectantului, cât şi a meşterului executant, I. Tîmpescul, din Fundul Moldovei.
În pridvorul bisericii se intră printr-o uşă dublă, situată în partea de vest, sau printr-o uşă simplă prin partea de sud.
Pridvorul este împărţit în trei încăperi separate prin pereţi şi uşi: încăperea dinspre sud, o sală mică de aşteptare, încăperea din mijloc, pridvorul propriu-zis şi camera scărilor ce urcă în cafas. Peste toate trei încăperile este aşezat cafasul. Din pridvorul propriu-zis, prin două uşi largi, cu sticlă, se intră în pronaos. Naosul se găseşte cu o treaptă mai jos decât pronaosul şi decât altarul. Deasupra naosului domină cupola octogonală a turnului mare ai cărui pereţi, pictaţi în anul 1966, dau un aspect impunător bisericii.
Altarul, cu o treaptă mai sus ca naosul, este despărţit de acesta printr-un iconostas lucrat artistic şi pictat de Simion Vicliuc din Siret, în stilul picturii lui N. Bucevschi.
Este de menţionat faptul că majoritatea odoarelor au fost dăruite de enoriaşii cu dare de mână care au contribuit într-o largă măsură şi la clădirea bisericii, iar gospodarul Gavril Drelciuc a cumpărat clopotul cel mare, în valoare de 70.000 de lei. Clopotul mic a fost cumpărat de gospodarul Ilie Şerbuleac, clopot care valorează 50.000 de lei.
La târnosirea bisericii, în 8 noiembrie 1933, de către Mitropolitul Bucovinei Nectarie Cotlarciuc, biserica era în interior tapiţată cu carton primit de la fabrica Molid.
După sfinţire, biserica Frasin a aparţinut în continuare, ca filie, de biserica Bucşoaia, până în anul 1940.
Înaintemergătorii
În rândul anilor depănaţi din firul istoricului acestei biserici, trebuie să ne amintim de primul preot care a păstorit direct pe credincioşii din comuna Frasin ca paroh, preotul refugiat Ion Ghiuţă, între anii 1940-1941. Nu a stat prea mult, întrucât în război se eliberează teritoriile ocupate şi în octombrie1941 preotul Ghiuţă se întoarce la postul său din Boian.
Este înlocuit de preotul Gavril Hojbotă, care păstoreşte între anii 1941-1947.
După plecarea sa urmează preotul Vladimir Scheuleac, din Negrileasa, între anii 1947-1948. La 1 august 1948, în locul preotului Scheuleac, care se mută în satul său natal, este numit preotul Gheorghe Solcan, care păstoreşte din 1948 până în 1993, când este pensionat. Timp de 45 de ani preotul Gheorghe Solcan a slujit biserica şi credincioşii din Frasin cu multă dăruire, contribuind la formarea sufletească, dovedindu-se a fi un bun cărturar şi misionar.
Din 1 septembrie 1993 parohia Frasin este păstorită de cel ce semnează rândurile de faţă, preotul Gheorghe Ianovici, transferat de la Gemenea.
În anul 1999, la biserica Frasin a fost numit preot II Mugurel Onica din Gura Humorului. În anul 2003 preotul Onica Mugurel pleacă ca preot în Spania şi este numit în locul său, începând cu 1 noiembrie 2003, preotul Vasile Florin Florescu, care s-a dovedit a fi un preot bine pregătit, bun colaborator şi ordonat.
Între cântăreţii bisericii din Frasin care au excelat în cântare, dar şi în caracter amintim pe Ştefan Rebenciuc, Ioan Boşneac, Mihai Brădăţan din Bucşoaia şi nepotul acestuia Ioan (Nicu) Brădăţan, un om corect din toate punctele de vedere, bun tipicar şi cu o voce foarte bună care a slujit biserica şi pe credincioşii din Frasin alături de preoţii slujitori Gheorghe Solcan şi Gheorghe Ianovici aproape 40 de ani.
Nu-l putem trece cu vederea pe Gheorghe Sahlean, care timp de 50 de ani a slujit ca îngrijitor(pălimar) biserica din Frasin cu toata dragostea şi dăruirea.
Dintre epitropii de seamă din Frasin care au contribuit la construirea şi îmbunătăţirea patrimoniului bisericii au fost Vasile Pânzar, de la care a rămas şi o cruce în curtea bisericii, ridicată cu cheltuiala sa; Ferdinand Buzec, care alături de soţia sa era nelipsit de la biserică în duminici şi sărbători; Traian Caraciuc, fost director la Fabrica I din Frasin, foarte bun administrator, dar şi aprig pentru înfrumuseţarea locaşului de cult; Gheorghe Creţu, născut în Găineşti şi care pe timpul comuniştilor, fiind maistru la Fabrica I, a renunţat la carnetul de membru de partid pentru Biserică. A fost un om priceput, bun sfătuitor, blând, om de nădejde şi mult milostiv. Nu-i trecea cineva pragul casei ca să nu fie bine primit. În prezent epitrop este Vasile Huca, tată de preot, un om credincios, un bun organizator al treburilor bisericeşti, ce frecventează cu regularitate biserica.
Lucrări la Casa Domnului
Începând cu anul 1994, am început o serie de lucrări atât la biserică, cât şi la casa parohială, precum şi la cimitirul bisericii. S-a tencuit biserica în exterior în praf de piatră, s-a acoperit biserica cu astereală şi tablă nouă zincată, s-au făcut lucrări de subzidire şi trotuare noi. În 1996 au început lucrările de pictură în frescă în interiorul bisericii, lucrare ce s-a terminat în 1999, pictura fiind executată de pictorul Aurel Erhan din Sadova.
S-au înlocuit stranele cu altele noi, s-a podit cu duşumea biserica, s-a recondiţionat iconostasul şi s-a cumpărat mobilier nou în sfântul altar. În data de 11 iunie 2000, plini de emoţie şi bucurie, credincioşii Parohiei Frasin, împreună cu păstorii lor, trăiesc cel mai mare eveniment din viaţa parohiei, pentru că, după îndelungi eforturi şi strădanii, a sosit vremea ca biserica parohială, împodobită ca o mireasă a lui Hristos, să primească cununa harului Dumnezeiesc prin sfinţirea ce s-a oficiat. Bucuria şi cinstea a fost ca, după mulţi ani, în mijlocul credincioşilor să poposească din nou un urmaş al lui Hristos şi al Sfinţilor Apostoli, în persoana Înalt Preasfinţitului Pimen, cel care, plin de creştinească dăruire, cu părintească dragoste, cu răbdare şi grijă deosebită, păstoreşte turma Bisericii Bucovinei şi care a purtat de grijă, a îndrumat şi călăuzit şi lucrările de la Parohia Frasin.
Cu acest prilej am fost învestit cu gradul de iconom stavrofor. Lucrările de renovare şi întreţinere au continuat până în prezent.
Cimitirul
Cimitirul este situat pe malul drept al pârâului Suha, în unghiul format ce duce la Ostra. Este mult mai vechi decât biserica. Pe o cruce de piatră aşezată aproape de intrarea în cimitir, pusă acolo de cetăţeanul Ilie Cosmaschi, se află următoarea inscripţie: „Hramul sfântul Gheorghe. Această cruce s-a făcut cu cheltuiala lui Ilie Cosmaschi şi soţia sa Ana din Frasin în 20.05.1843”. Inscripţia este făcută cu litere chirilice şi este aproape ştearsă de vreme. Din mărturia enoriaşului Dumitru Mironiuc, am putut constata că acest cimitir a fost cumpărat de frăsineni de la o bătrână, Fasulca, şi aici se îngropau, ca şi astăzi, cea mai mare parte din locuitorii satului. Parte dintre ei, cei ce locuiesc în partea stângă a căii ferate, în mare majoritate se înmormântează în cimitirul din Bucşoaia, rezervat pentru oamenii din Frasin încă din vechime.
În anul 1950 apare prima clopotniţă cu două clopote, unul donat de Ilie Iasinschi şi celălalt de Gheorghe Danilevici a Anton. În 1997 s-a spart şi refăcut o capelă mortuară cu clopotniţă şi s-au returnat clopotele fisurate, prin strădania subsemnatului. Fiind cimitirul neîncăpător, s-au cumpărat încă trei loturi de teren. Toate aceste realizări au fost posibile numai prin ajutorul, dragostea şi contribuţia vrednicilor credincioşi din Frasin
Hramul bisericii din Frasin
În fiecare an, în data de 8 noiembrie, biserica noastră din Frasin şi credincioşii ei se îmbracă în straie de sărbătoare ca să cinstească cu toată dragostea şi cu toată cuviinţa pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, patronii şi ocrotitorii bisericii şi ai parohiei noastre.
Odată pe an, Biserica noastră prăznuieşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu soborul tuturor îngerilor, fiinţe permanent slujitoare şi create de Dumnezeu în scopul slăvirii Sale şi îndreptării noastre spre sfinţenie. Îngerii sunt duhuri; adică fiinţe fără trup, înzestrate cu cugetare, voinţă şi putere: Dumnezeu face „pe îngerii Săi duhuri şi pe slujitorii Săi pară de foc” (Ps. CIII, 5).
Numărul este mare, legiuni (Matei XXVI, 53), şi sunt organizaţi în ierarhia desăvârşită a cerului. Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare având numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sunt împărţite în trei ierarhii sau grupe şi anume: Ierarhia cea mai de sus, mai aproape de Sfânta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. A două triadă este formată din Domni, Puteri şi Stăpâni. Ierarhia cea mai de jos este formată din Începători, Arhangheli şi Îngeri. Aceştia sunt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu şi-i ajută să scape de cursele şi atacurile îngerilor răi, adică de ispitele şi amăgirile diavolilor.
Îngerii, fiind de natură spirituală, transmit poruncile lui Dumnezeu prin fiinţa lor, neavând nevoie de organele materiale de comunicare.
În afară de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil se mai cunosc şi alţi arhangheli în istoria sfântă – Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil; fiecare are o misiune divină de îndeplinit. Dintre toţi Sfinţii îngeri, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt cei mai mari binefăcători ai oamenilor şi cei dintâi mijlocitori între Dumnezeu şi noi oamenii, de aceea Biserica noastră i-a prăznuit duminică, dimpreună cu toate cereştile puteri, cu toată dragostea şi cu toată cuviinţa.
Fiecare dintre noi avem un înger păzitor primit la taina Sfântului Botez spre păzirea sufletului şi a trupului.
Cultul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este foarte dezvoltat în ţara noastră. Avem multe locaşuri de cult şi mulţi credincioşi care le poartă numele. Sfinţii îngeri se roagă neîncetat la Dumnezeu; să ne rugăm şi noi neîncetat. Ei nu bârfesc, nu se răzvrătesc, nu se mânie, trăiesc în bună rânduială.
Să trăim şi noi ca fraţii, în dragoste unii cu alţii, pentru că suntem fiii Tatălui Ceresc. Cu prilejul hramului, am avut bucuria de a sfinţi o troiţă nou construită, din lemn, într-un stil tradiţional bucovinean şi dăruită de către familia Simion Slevoacă şi Maria, spre slava lui Dumnezeu. Dumnezeu să primească Jertfa, Dumnezeu să ne ajute tuturor şi să auzim numai şi numai de bine.
Preot paroh,
GHEORGHE IANOVICI
Comentarii