Comercianţii care au chioşcuri în zona din faţă a Bazarului din lunca Sucevei trebuie să se conformeze unei noi dispoziţii a municipalităţii, în caz contrar contractele le vor fi reziliate.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că problema accesului maşinilor de intervenţie în caz de incendiu în Bazar trebuie rezolvată urgent, iar în acest sens a dat o dispoziţie de mutare a celor aproximativ 150 de chioşcuri din zona din faţă a complexului comercial, în spate.
„Am ajuns în ceasul al paisprezecelea şi nu mai suport nici eu niciun fel de amânare. Începând de ieri am dat dispoziţie foarte clară să facem loc maşinilor de intervenţie ISU în Bazar, să mutăm cele aproximativ 150 de chioşcuri” a spus Lungu.
El a arătat că a discutat cu conducerea Bazarului pentru a da somaţii comercianţilor, în termen de 5 zile, să găsească o altă locaţie pentru chioşcuri. „Această locaţie nu poate să existe decât în spatele Bazarului. Care vrea să mute bine, care nu, îi reziliem contractul şi mutăm cu forţa pentru că nu mai putem tolera această stare” a subliniat edilul-şef.

























Comentarii